Paradă militară medievală în Piaţa Sfatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada va avea loc duminică Foto. Adevărul Braşov

Tradiţiile militare ale Braşovului vor renaşte duminică, 22 aprilie 2012, cu prilejul coborârii Junilor în Cetate. 

Cu această ocazie, braşovenii şi turişti vor avea ocazia să-i descopere în Piaţa Sfatului, de la ora 11.00, pe cavalerii teutoni, pe ostaşii din epoca judelui primar Michael Weiss şi pe militarii care formau garnizoana habsburgică la începutul secolului al XIX-lea. Oamenii vor putea admira costumele şi armele oştenilor şi se vor putea fotografia alături de ei.

La iniţiativa Consiliului Judeţean Braşov, în Piaţa Sfatului vor fi ilustrate perioadele care au marcat tradiţia militară a oraşului nostru: cavalerii teutoni (începutul secolului al XIII-lea), ostaşii din epoca judelui primar Michael Weiss (începutul secolului al XVI-lea) şi garnizoana habsburgică din vremea războaielor napoleoniene.

De la Turnul Alb, vor fi trase salve de tun chiar în momentul în care alaiul Junilor călare va ajunge în Piaţa Sfatului. Tot atunci, clopotul din turnul Casei Sfatului se va face auzit îndelung, iar trompeţii costumaţi în veşminte medievale vor interpreta cele trei trei melodii reprezentative pentru etniile ce locuiesc în Braşov - un semnal maghiar, un fragment din opereta „Crai Nou" a lui Ciprian Porumbescu (pus în scenă în premieră la Braşov) şi un fragment din compoziţia „Siebenburgen".

Începând din Duminica Tomii, în fiecare zi, de la ora 18.00, pe toată durata sezonului cald, în Piaţa Sfatului va avea loc ceremonialul militar de schimbare a gărzilor, în sunetul trompeţilor,  din Turnul Sfatului. Salvele de tun, schimbarea gărzii şi trompeţii vor putea fi văzuţi de turişti, sâmbăta şi duminica, la orele 12.00 şi 18.00.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV