Operațiunea Jupiter continuă: trei firme de ride-sharing bănuite de evaziune fiscală, vizate de percheziții

0
Publicat:

Trei firme de ride-sharing sunt vizate de percheziții în cadrul operaţiunii naţionale Jupiter, reprezentanţii acestora fiind bănuiţi de evaziune fiscală.

FOTO: Getty Images

Conform sursei citate, reprezentanţii acestor firme nu ar fi înregistrat toate veniturile şi ar fi omis din evidenţele contabile cheltuieli fictive cu combustibilul, creând bugetului statului un prejudiciu de peste 1 milion de lei, scrie Agerpres.

Astfel, luni, 2 iunie, în judeţul Braşov, sunt puse în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară de către poliţiştii de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în cadrul acestora urmând să fie sunt puse în aplicare nouă ordonanţe de ridicare a înscrisurilor şi un mandat de aducere faţă de o persoană bănuită.

Activităţile au ca scop completarea materialului probator privitor la activitatea derulată de către reprezentanţii a trei persoane juridice, urmând a fi descoperite şi ridicate obiecte, înscrisuri şi medii de stocare necesare anchetei.

În perioada 2020-2023, persoanele în cauză ar fi omis înregistrarea, în evidenţele contabile, a tuturor veniturilor realizate din prestarea serviciilor de ride-sharing, respectiv ar fi înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli care nu au la baza operaţiuni reale, constând în cheltuieli cu achiziţia de combustibil pentru flota de autovehicule din dotare, fiind astfel cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.135.349 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Braşov.

Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic Braşov şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov.

Peste 200 de percheziţii în desfășurare în cadrul operațiunii Jupiter

Peste 200 de percheziţii se desfăşoară luni dimineaţă în toată ţara în cadrul Operaţiunii „Jupiter” având ca obiectiv combaterea infracţionalităţii. 166 de persoane urmează să fie duse la audieri.

Investigaţiile privesc infractiuni de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, infracţiuni la regimul drepturilor de autor, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, obţinerea ilegală de fonduri, înşelăciune, precum şi alte infracţiuni prevăzute de Codul fiscal.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”