Ocolitoarea Braşovului, în pericol. CNADNR pierde banii europeni dacă lucrările nu se termină la finele anului. Lucrările durează de aproape 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Epopeea Ocolitoarei Braşovului a început acum 15 ani. Doar tonsonul III a fost până acum finalizat. Mai este nevoie de lucrări de tronsonul I şi de dublarea tronsonului II pentru a se putea circula în regim de autostradă. În total, investiţia se ridică la 425 de milioane de lei, majoritatea fonduri de la Comisia Europeană.

Lucrările la Ocolitoarea Braşovului au fost mult întârziate deoarece firmele desemnate să execute lucrările au abandonat şantierele. Aşa s-a ajuns în pericolul de a pierde finanţarea europeană. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a reuşit să obţină o ultimă amânare şi a semnat un nou contract de finanţare în conformitate cu care data limită până la care pot fi cheltuiţi banii europeni este 31 decembrie 2015.

Nici aceste termene se pare că nu va fi respectat. Lucrările la Tronsonul I au fost abandonate în 2013 după ce austriecii dela Alpine Bau au intrat în insolvenţă. După o nouă licitaţie şi mai multe expertize, lucrările au fost preluate de un un consorţiu italian, Chirulli Andrea Impresa Individuale - Aleandri SPA - Shelter Construct - Pasquale ALO. Lucrările au fost reluate theoretic în ianuarie 2015, dar pe perioada de iarnă nu s-a lucrat efectiv. Termenul final anunţat pentru aceste tronson este 16 decembrie 2015, dar mai sunt de efectuat 25% dintre lucrări.

Tronsonul are o lungime de 7,2 km şi porneşte din zona Dârste (din ocolitoarea actuală, pe care va fi construit un pod peste pârâul Timişul Sec), ocoleşte rampa de gunoi, intersectează drumul spre Tărlungeni, ocoleşte CET, traversează zona Timiş-Triaj, iar apoi va ajunge la DN 11 (spre Sfântu Gheorghe) în giratoriul din zona Stabilus. Pe lângă realizarea căii de rulare la două benzi pe sens, proiectul prevede un pasaj peste DN 11 şi calea ferată care duce spre Târgu Secuiesc.

Dublarea Tronsonului II, realizată în proporţie de 17%

La lucrările pentru dublarea celui de al doilea tronson situaţia este şi mai delicată. Potrivit Asociaţiei Pro Infrastructura, la începutul lunii iunie, progresul fizic era de 17,00%. Lucrările în nvaloarea de 64 de milioane de lei sunt realizate de compania Viarom Construct SA – Maxidesign SRL – Beta Cops SRl.. Dublarea tronsonului II care leagă DN 11, ieşirea din Braşov spre Hărman, de DN 13, ieşirea din Braşov spre Târgu-Mureş este absolut necesară pentru ca pe Ocolitoare să se poată circula în regim de autostradă. Totodată, în urma semnării acestui contract se va mai rezolva o problemă spinoasă pentru şoferii care tranzitează ocolitoarea, respectiv construcţia unui pasaj rutier peste centură la intersecţia cu drumul judeţean spre Sânpetru, unde s-au întâmplat foarte multe accidente.Lucrările trebuie terminate până la finele anului.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine