Oamenii de afaceri din Kuweit vor să investească în Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii de afaceri erauu interesaţi în special de partea de abatorizare şi de importarea de carne FOTO Andrei Paul

Oameni de afaceri din Kuweit ar putea investi cel puţin trei milioane de euro în zona Braşovului. O delegaţie de oameni de afaceri condusă de un reprezentat al Ministerului Agriculturii din Kuweit, Mohamed Alazmi, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale braşovene şi ai Zonei Metropolitane Braşov, în cadrul unei vizite de prospectare a oportunităţilor de afaceri din zona noastră.

„Am venit să adunăm informaţii despre oportunităţile de afaceri. Suntem interesaţi în special de înfiinţarea unui abator pentru o investiţie iniţială de aproximativ trei milioane de euro, abator care să exporte carne în Kuweit”, a explicat oficialul kuweitian, care este responsabilul la nivel naţional cu abatoarele de stat din Kuweit.

„Primăria Braşov este deschisă investiţiilor din orice domeniu. Din punct de vedere urban, Braşovul este un oraş foarte bine dezvoltat şi ne dorim ca şi dezvoltarea economică să atingă cel puţin nivelul dezvoltării urbane. Orice investiţie nouă înseamnă locuri de muncă şi oportunităţi pentru tineri, care pot alege să rămână aici, în loc să plece în alte ţări”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

„Suntem deschişi oricăror investiţii în zona metropolitană şi punem la dispoziţia tuturor oamenilor de afaceri care doresc să investească în această zonă informaţiile de care aceştia au nevoie. De asemenea, ne-am oferit ajutorul şi pentru localizarea oportunităţilor de afaceri în domeniile pe care ei le vizează. În zona metropolitană există suficiente ferme şi suficienţi crescători de animale pentru ca o investiţie de tipul celei vizate de partea kuweitiană să poată fi realizată cu succes”, a spus Dragoş David, directorul general al Agenţiei Metropolitane Braşov.

De altfel, reprezentantul AMB a vorbit, în timpul întâlnirii, despre necesitatea localităţilor din Zona Metropolitană şi din judeţ de a pune în aplicare cât mai curând Planul de Management Integrat al Deşeurilor, context în care a subliniat că şi acest domeniu poate fi o oportunitate de investiţii pentru partea kuweitiană.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi