O profesoară de matematică de la Colegiul Johannes Honterus a fost reclamată de părinţi că le terorizează copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea Colegiului a demarat o anchetă. FOTOpanoramio.com

Profesoara este acuzată că îi terorizează pe elevi, că îi jigneşte şi îi timorează, astfel că adolescenţii nu se mai pot concetra. Reclamaţiile vin de la părinţii unor elevi din clasa a VIII-a care nu pot da Evaluarea Naţională pentru că nu au trecut la matematică.

Părinţii au făcut reclamaţii împotriva profesoarei Corina Drăgoiu atât la Inspectoratul Şcolar cât şi la Ministerul Educaţiei. „Acest comportament al profesoarei creează stări de inhibiţie şi emoţie care nu permit elevului să răspundă corespunzător pregătirii lui. Mai mult decât atât, fiul meu a fost jignit de către acest cadru didactic, fiindu-i adresate cuvintele «te milogeşti ca un ţigan» într-un moment când copilul dorea să răspundă. În opinia mea, doamna profesoară Drăgoiu îşi dedică timpul pentru a le demonstra elevilor că sunt nepregătiţi, în loc să-şi facă meseria de a-i învăţa”, se arată în reclamaţia unuia dintre părinţi trimisă Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

Părinţii reclamă şi sistemul de notare şi cer o comisie specială care să ăi examineze pe copiii lor. „Deşi notele obţinute la simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a nu se trec în catalog, profesoara nu a respectat această reglementare, înregistrând rezultatul obţinut de fiul meu în catalog. De asemenea, sistemul de notare îi derutează pe elevi, în catalog apărând şi dispărând note trecute în creion, fapt care contravine obligaţiilor unui cadru didactic“, se mai arată în reclamaţia părinţilor.

Directorul colegiului Johannes Honterus, dar şi inspectoratul şcolar confirmă că s-au primit mai multe plângeri şi că s-a demarat o anchetă în acest caz. Profesoara Corina Drăgoiu nu a comentat situaţia. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"