Nicolae Samson era învinuit într-un dosar privind eliberarea de certificate de revoluţionar false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit procurorilor, Nicolae Samson, care a fost găsit spânzurat într-o hală de lângă discoteca Hacienda, era învinuit că l-ar fi ajutat pe Constantin Grancea să obţină un certificat de revoluţionar asupra căruia existau suspiciuni de fals.

De altfel, dosarul referitor la Constantin Grancea i-a determinat pe procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov să facă o descindere, împreună cu luptătorii de la Detaşamentul Poliţiei pentru Intervenţie Rapidă, la sediul asociaţiei şi la mai mulţi membri ai acesteia.Samson ar fi trebuit să se prezinte ieri la audieri în acest dosar.

Revoluţionarii braşoveni l-au comemorat astăzi pe Samson şi consideră că gestul său a fost determinat de presiunile care se fac asupra revoluţionarilor. „Cred că există semne de întrebare în privinţa morţii sale. Nu s-a plâns niciodată de nimic, pentru că era un om puternic. Acum câteva zile am vorbit cu el la telefon şi totul părea foarte normal. Din comportamentul său nu a rezultat că ar putea recurge la un asemenea gest. Însă în urmă cu ceva vreme mi-a spus că se simte ameninţat şi că îşi simte viaţa în pericol“, a spus Dorin Lazăr Maior, preşedintele Asociaţiei „Braşov Decembrie '89“.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete