Mii de cărţi donate de o librărie din Braşov bibliotecilor şcolare. Director Libris: „În unele şcoli, numărul de accesări a crescut de zeci de ori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Internaţională a Educaţiei, librăria braşoveană Libris a donat aproape 8.000 de cărţi pentru copii bibliotecilor şcolare care duceau mare lipsă de carte. Astfel, numărul de accesări a crescut în unele biblioteci de mai multe zeci de ori

24 Ianuarie nu este numai Ziua Unirii Principatelor, ci şi Ziua Internaţională a Educaţiei. Cu această ocazie, librăria braşoveană Libris, în colaborare cu Organizaţia Salvaţi Copiii, a donat aproape 8.000 de cărţi, în valoare de 200.000 de lei.

A treia ediţie a proiectului CarteTeca a dus mii de cărţi în bibliotecile şcolare în care copiii îşi doreau să citească, dar oferta bibliotecilor era nesemnificativă. 

Peste 41.000 de copii din 80 de unităţi de învăţământ vor putea răsfoi cele aproape 8.000 de cărţi care au fost donate. 

„Ne-am dat seama pe parcursul acestor trei ani de zile, în care Libris, împreună cu Organizaţia Salvaţi Copiii, a făcut ca numărul de accesări la biblioteci să crească de foarte multe ori – avem, în cateva locuri, creşteri de mai multe zeci de ori – pentru că, acum, copiii au acele cărţi pe care îşi doresc să le citească şi care, înainte, ajungeau mai greu la ei”, a precizat directorul Libris, Augusta Oniţă.

Nevoia de cărţi în şcolile din România este foarte mare, astfel că, în fiecare an, trebuie alese şcolile care beneficiază de donaţii. 

„Este foarte dificil să facem selecţia unităţilor de învăţământ la care ajung cărţile. Fiecare bibliotecă dintre cele care îşi doresc să beneficieze de aceste cărţi depune un mic proiect în care explică de ce greutăţi se loveşte şi de ce îşi doreşte să ajung ăacele cărţi în posesia ei. Selecţia este făcută, într-adevăr, foarte greu, pentru că am vrea ce acele cărţi să ajungă în toate bibliotecile şcolare”, a mai spus Augusta Oniţă. 

Numărul de cărţi oferite celor mici a crescut foarte mult. Dacă la prima ediţie au fost donate aproximativ 900 de cărţi, acum, numărul acestora se apropie de 3.800. Numărul mai mare de cărţi se datorează şi cititorilor braşoveni care aleg să doneze o sumă pentru ca aceşti copii să poată avea acces la cărţi. Jumătate din suma cheltuită pentru cărţi provine din donaţiile cititorilor, iar cealaltă jumătate este pusă de Libris.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Legăturile Mureşenilor cu cei care au înfăptuit Unirea Principatelor. Portret inedit al Domnitorului Unirii

Când s-au scris primele documente pentru Unirea Principatelor Române. Contribuţia oraşului de sub Tâmpa

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică