Mieii apar în pieţele din Braşov din 11 aprilie. Preţurile vor fi între 22-25 de lei pe kilogram

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de marţea viitoare mieii se vor vinde în toate pieţele agroalimentare din Braşov. Preţurile vor fi similare cu cele de anul trecut.

Duminică vor începe amenajările spaţiilor pentru vânzare, care trebuie definitivate până luni. Tot până luni, reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare, împreună cu Serviciul Public Administrare Pieţe din cadrul Primăriei Braşov (SPAP), se vor asigura că punctele de vânzare respectă condiţiile legale de igienă. Sunt deja 140 de locuri închiriate pentru vânzarea de miei, 50 în zona Astra, 50 în Piaţa Dacia, 30 la Star, 10 locuri în Tractorul şi un loc în Piaţa Bartolomeu. Comercianţii provin din municipiul Braşov, Bran, zona Făgăraşului, dar şi din judeţul Covasna (inclusiv cei din Întorsura Buzăului). Taxa pentru fiecare loc pentru vânzare va fi de 50 de lei pe zi. Producătorii estimează că mielul se va vinde cu 22-25 de lei kilogramul, poate chiar cu 20 de lei pe kilogram pentru cei care cumpără un miel întreg.

„De marţi braşovenii vor putea cumpăra miei din pieţele publice. Anul acesta avem peste 140 de locuri de vânzare a mieilor şi sperăm ca numărul mare de comercianţi să ofere o calitate bună a produselor, un preţ bun şi fiecare cumpărător să îşi poată găsi exact produsul dorit. Îi asigurăm pe toţi braşovenii că în toate cele cinci pieţe în care se vor comercializa miei vor fi respectate toate normele de igienă pentru vânzarea acestui tip de produse“, a declarat Miklos Gantz, administrator public Braşov.

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie