Medlife construieşte un spital la Braşov, în Tractorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MedLife-PDR a demarat construcţia celui mai modern spital din Brașov, urmând ca operatorul medical să ofere, începând cu luna martie 2011, peste 6.000 mp de spații medicale în Brașov. Spitalul va dispune de un bloc operator cu patru săli de chirurgie, dintre care trei vor putea acoperi orice tip de intervenție chirurgicală, incluzând chirurgie pe cord deschis, neurologie și protetică.

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, își continuă expansiunea la nivel local prin dezvoltarea a două noi unități medicale în Brașov - un spital și, alăturat, o clinică de mari dimensiuni.

Spitalul, cu o capacitate de 75 de paturi, se va întinde pe 5 niveluri și va dispune de echipamente ultramoderne, unice pe piața din Brașov, pe zona de microscopie pentru investigație și chirurgie de maximă precizie fiind deja semnat un contract cu firma Zeiss, iar segmentul complet de imagistică medicală va fi acoperit în colaborare cu firma Siemens. Dotările de ultimă generație și sălile multifuncționale de chirurgie vor putea susține o gamă completă de intervenții chirurgicale, efectuate atât prin chirurgie clasică cât și laparoscopică, minim invazivă.

"Spitalul va completa serviciile de diagnosticare ale celui mai mare ambulatoriu privat din Brașov, MedLife devenind astfel primul furnizor privat de servicii medicale din județ care acoperă o patologie completă, de la diagnosticare până la tratare. Mai mult decât atât, vor exista colaborări interdisciplinare cu spitalul MedLife din București - Life Memorial Hospital - pentru cazurile mai complexe, cum ar fi cele de infertilitate și reproducere umană asistată", a declarat Mihail Marcu, președinte MedLife.

Suma investită până în acest moment în dezvoltarea noului spital depășește 2,5 milioane de euro, urmând ca aceasta să crească substanțial până la finalizarea proiectului.

Partenerul MedLife din Brașov, Policlinica de Diagnostic Rapid (PDR), este unul dintre principalii furnizori locali de servicii medicale private, cu o prezență de piață de aproape 20 de ani. Acesta operează două clinici medicale și trei laboratoare, dintre care unul de anatomie patologică. Policlinica de Diagnostic Rapid are un trafic anual de peste 100.000 de pacienți, iar în 2009 a înregistrat o cifră de afaceri de 3 milioane de euro.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete