Medicul care câştigă toate războaiele cu boala

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Mihai Ion a făcut până acum aproape 10.000 de operaţii. Bogdan Crăciun

Votul cititorilor „Adevărul", al redacţiei şi al unui juriu de specialitate l-au clasat pe medicul Ion Mihai, chirurg la Spitalul Militar Braşov,  pe locul I în topul campaniei „Medici cu care Braşovul se mândreşte".

Oltean la origini, născut la Râmnicu Vâlcea, medicul Ion Mihai s-a stabilit la Braşov în 1993, dar nici nu ar mai pleca de aici. A absolvit Facultatea de Medicină Militară din Bucureşti şi a primit repartiţie la Spitalul Militar „Regina Maria" din Braşov. „Medicina mi-a plăcut întotdeauna, asta mi-am dorit să fac. Nu ştiu exact de ce am ales Medicina Militară, cred că atunci, în tinereţe, m-a impresionat uniforma militară", spune chirurgul. Până în urmă cu câţiva ani a avut grad de maior, însă din cauza restructurărilor care s-au făcut în armată a preferat să renunţe la haina militară pentru a practica în continuare meseria de chirurg.

Războiul cu boala l-a dus doar în Spitalul Militar din Braşov. Nu a avut niciodată ocazia să lucreze pe un front adevărat. „Atunci când am avut posibilitatea să plec, abia mă acomodasem la Braşov, după ce am terminat facultatea la Bucureşti. Cele două fete ale mele erau prea mici, aşa că am preferat să rămân acasa", îşi aminteşte medicul.

Satisfacţiile profesionale nu s-au lăsat prea mult aşteptate.„ În 1990 am luat examenul de secundariat, pentru specialitate, şi am avut norocul să îl am îndrumător pe profesorul Timaru Ion, de la Spitalul Militar din Bucuresti, căruia îi datorez chiar totul. El mi-a pus bisturiul în mână şi de la el am învăţat meserie. Este un om deosebit, am rămas prieteni, şi acum mă consult cu dumnealui când am un caz mai deosebit, iar întâmplarea face ca o mare parte dintre chirurgii de aici să fie şcolarizaţi tot de doctorul Timaru", mai spune chirurgul.

Pionier în chirurgia laparoscopică

După ce a luat examenul pentru a deveni medic primar, prin 1996, medicul Ion Mihai s-a specializat în chirurgie laparoscopică, la Spitalul Fundeni din Capitală. „La vremea respectivă era ceva foarte nou la noi. Pot să spun că sunt un pionier în acest domeniu", explică medicul.

De atunci a avut mii de pacienţi pe care i-a operat cu succes. A avut intervenţii de toate felurile, de la simple operaţii de apendicită până cancere de toate felurile. „O operaţie mai deosebită de care îmi aduc aminte este o esofagoplastie, adică o înlocuire de esofag, la un pacient cu tumoră esofagiană, pe care am realizat-o împreună cu colegul meu, medicul Cristescu, care este chirurg toracic. A fost o premieră pentru noi la vremea respectivă şi a fost un succes. Pacientul a mai trăit doi ani şi jumătate în urma intervenţiei, ceea ce este foarte mult pentru o astfel de afecţiune", îşi aminteşte specialistul.

O altă intervenţie care i-a rămas în memorie a fost extirparea unui chist ovarian de 9,5 kilograme de la o pacientă. „Pacienta venise la noi cu alt diagnostic, ciroză hepatică, şi în urma investigaţiilor pe care i le-am făcut aici am constat ce are de fapt. După operaţie, unul dintre colegi s-a cântărit cu tumora în braţe şi am văzut că avea 9,5 kilograme. Era ceva imens", povesteşte medicul, care spune că pentru el toate operaţiile sunt deosebite. „Întotdeauna e  bine să dai importanţa cuvenită oricărei operaţii. Chiar şi o operaţie pe care o considerăm banală, un apendic, de exemplu, poate deveni deosebită. Pentru bolnav, afecţiunea lui este cea mai importantă", explică dr. Mihai Ion.

Medicul îşi aminteşte şi acum prima operaţie pe care a făcut-o singur, în urmă cu 20 de ani. „A fost foarte grea, îmi tremurau mâinile, nu aveam experienţă. Era o operaţie de apendic, uitasem toţi timpii operatori atunci, nu mai ştiam nimic", spune medicul.

Este îngrijorat acum pentru că vede că, în ultimii ani, patologia cu care vin pacienţii este foarte diferită faţă de anii anteriori. „Foarte mult a crescut numărul pacientelor cu cancer la sân, iar vârsta la care apare cancerul a scăzut foarte mult. Una dintre cauze este legată de alimentaţie, pentru că majoritatea alimentelor sunt tratate cu tot felul de hormoni, iar organismul îi suportă diferit", explică medicul.

Nu a fost tentat să plece din ţară

Dr. Ion Mihai spune că, chiar dacă satisfacţiile se lasă de multe ori aşteptate, nu s-a îndurat niciodată să plece din ţară. „De multe ori am vrut să plec. Dar am avut întodeauna multe motive să rămân. Şi sentimentul că sunt legat de ţară, dar şi faptul că nu las nimic în urmă. Sunt foarte mulţi dintre mentorii noştri, dintre profesorii pe care  i-am avut care au plecat dincolo, fără să lase aici nimic. Am colegi care profesează cu succes în străinătate, dar aici nu ştie nimeni de ei, cine sunt şi ce fac. Trebuie să stingă cineva becurile şi aici", spune dr. Mihai Ion.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare