Marian Godină explică incidentul cu alpaca în autobuz: „Te întrebi cum pot fi unii atât de lipsiţi de orice logică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Godină şi alpaca Pablo. FOTO: Facebook / Marian Godină

Fostul poliţist a reacţionat pe blogul său, după ce presa a relatat faptul că animalul său de companie, alpaca Pablo, a urcat într-un autobuz al RATBV.

Marian Godină spune că a fost asaltat de mesaje şi a ţinut să le explice celor care i-au scris de ce nu poate fi amendat. „ Au urmat sute de comentarii care chiar m-au lăsat mască. Te întrebi cum pot fi unii atât de lipsiţi de orice logică”, a scris Godină pe blogul său.

Fostul poliţist susţine că,în realitate, cea care a urcat cu alpaca în autobuz a fost soţia sa, Georgiana. În plus, dacă regulamentul RATB prevede că „introducerea şi transportul de către călători în mijlocul de transport public local a păsărilor sau animalelor vii, altele decât câinii se pedepseşte cu amendă între 100 şi 500 de lei”, Godină spune că animalul a urcat doar pentru câteva secunde în vehicul, dar s-a dat jos înainte ca autobuzul să se pună în mişcare.

„Georgiana doar l-a introdus pe Pablo în autobuz, nu l-a şi transportat. Dacă s-ar fi referit la ambele situaţii, în articol ar fi apărut un „sau”. Aşa că acea contravenţie de „introducerea şi transportul” nu există, autobuzul fiind staţionat”, a explicat Godină.

Cum au stat lucrurile

Nu în ultimul rând, fostul poliţist a precizat că soţia sa i-a cerut voie şoferului înainte de a intra cu alpaca Pablo în autobuz şi a povestit în detaliu cum au decurs lucrurile. 

„Situaţia e cam aşa. Într-o zi, plimbându-ne într-o zonă de capăt de linie RAT, am observat staţionate două autobuze, ambele cu motoarele oprite, cu uşile deschise şi fără călători. Pablo, fiind un animal foarte curios, s-a apropiat de uşile deschise cu intenţia de a intra. Mi s-a părut amuzant să urce în autobuz şi pentru că şoferul acestuia era coborât, având probabil timpul de repaus, l-am întrebat dacă poate urca atât cât să-l filmez. Şoferul mi-a răspuns că nu e nicio problemă, ba chiar s-a amuzat şi el, aşa că Georgiana a urcat cu Pablo în autobuz şi a coborât. Asta a durat cam 15 secunde, Pablo petrecând cam 6 secunde în interiorul autobuzulu”, a mai scris Marian Godină.

Ce spun reprezentanţii RATBV

Şi şefii Regiei Autonome de Transport Braşov (RATBV) par să fi găsit amuzant momentul în care Pablo s-a urcat în autobuz şi nu vor lua nicio măsură împotriva simpaticului animal. Luni, 8 aprilie, reprezentanţii companiei au postat următorul mesaj pe Facebook: 

„Mesaj către Pablo

Ne bucurăm că eşti atras de noile autobuze verzi Menarini, însă să ştii că, potrivit Regulamentului de transport public, aprobat prin HCL Braşov nr. 593/2018, accesul animalelor în mijloacele de transport este permis doar câinilor cu lesă şi botniţă. 

Apreciem interesul pe care l-ai arătat faţă de noile autobuze ce au fost puse în circulaţie în municipiul Braşov şi sperăm că exemplul tău, de a testa maşinile, să fie urmat de cât mai mulţi braşoveni şi turişti. Evident, îi aşteptăm neînsoţiţi de alte animale decât câinii amintiţi şi fără bagaje voluminoase sau haine murdare. Cu drag, RATBV.”

 

Pablo, vedetă într-un nou videoclip cerut chiar de RATBV

În cursul serii, Marian Godină a revenit pe contul de Facebook Pablo the alpaca, cu un mesaj „din partea” animalului. Concret, reprezentanţii RATBV i-ar fi propus lui Godină ca Pablo să apară într-un scurt videoclip care să ruleze pe timpul călătoriei pe ecranele LCD din noile autobuze achiziţionate de Braşov. 

Citeşte şi

VIDEO Ce riscă familia Godină pentru că şi-a plimbat alpaca cu autobuzul. „Mirosea puţin înăuntru, dar m-am obişnuit repede. Glumesc, desigur“

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare