Marele incendiu care a distrus Braşovul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezastrul de 1689 nu a fost uitat niciodată de braşoveni. Centrul oraşului a fost complet distrus şi a fost nevoie de un secol pentru ca Braşovul să îşi recapete strălucirea. 300 de oameni au murit în incendiul devastator.

În după-amiaza zilei de 21 aprilie 1689 izbucneşte în Braşov, pe Uliţa Funarilor (actuala stradă a Castelului), un incendiu înteţit de un vânt puternic. În câteva zeci de minute, focul răspândit de vânt cuprinde întreaga parte a Braşovului dinspre Tâmpa. Apar alte focare, în Târgul Cailor (G. Bariţ) şi pe strada Porţii (Republicii) astfel încât în doar câteva ore întreg Braşovul este cuprins de flăcări. Turnul Alb, Turnul Negru, Casa Sfatului şi Biserica Neagră au fost şi ele distruse. Numele de Biserica Neagra a fost dat chiar după acest incendiu. Mult timp slujbele s-au ţinut în aer liber. Tot în acest dezastru a pierit şi faimoasa bibliotecă a lui Johannes Honterus.

S-au numărat circa 300 de victime, iar pagubele materiale au fost imposibil de evaluat. Practic, întreg oraşul a fost distrus, iar puterea economică a acestuia a fost redusă la zero. Ani la rând, Braşovul a rămas o ruină înnegrită de fum. Mirosul îngrozotor s-a simţit ani de zile. Unii contemporani au lansat ideea că incendierea a fost premeditată, fiind efectuată de către trupele imperiale, la ordinul superiorilor.

Dezastrul a fost atât de de mare deoarece majoritatea caselor erau din lemn, iar sursele de apă puţine într-un oraş de munte. În urma acestei calamităţi, autorităţile braşovene au decis interzicerea construcţiei caselor din lemn. De aceea toate casele din centrul istoric sunt din piatră şi cărămidă. Refacerea oraşului a durat mai bine de un secol.

Pe aceeaşi temă:

Biserica Neagră, cea mai înaltă clădire din Braşov

Casa Sfatului, locul execuţiilor medievale

Cum a ajuns Braşovul să poarte 10 ani numele de Oraşul Stalin

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein