Luminiţa Coşleacără creează rochii de mireasă de basm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Coşleacără le face pe mirese să se simtă ca nişte prinţese

De 10 ani, Luminiţa Coşleacără a reuşit să creeze sute de rochii de mireasă şi de seară pentru femeile preocupate de stil şi eleganţă. Are propriul magazin de rochii de mirese şi şi-a prezentat colecţiile la multe emisiuni televizate.

Rochiile de mireasă semnate de Luminiţa Coşleacără par desprinse din basm, sunt impunătoare şi dramatice. „O rochie de mireasă trebuie să inspire romantism, inovaţie, amestec de vechi şi nou, joc de nuanţe şi forme, dar mai ales stil şi atitudine personală", consideră creatoarea.

Luminiţa şi-a conturat pasiunea pentru design vestimentar încă din copilărie. „Mama îşi făcea multe rochii la o prietenă care era croitoreasă şi însoţind-o la probe m-am molipsit de această pasiune.

Fiind, de asemenea, pasionată de desen şi de pictură, mi-am folosit acest talent, improvizând, desenând, jucându-mă cu texturi diferite de materiale şi accesorii (pietre, strasuri şi metale) astfel încât reuşesc să creez rochii care plac clientelor mele", a spus Luminiţa.

Rochii din perioada interbelică

Pasionată de istoria şi evoluţia modei, în special în perioada interbelică, Luminiţa a găsit sursa permanentă de inspiraţie şi nota definitorie a colecţiilor ei.

Prima rochie pe care am creat-o a fost o rochie scurtă, retro, în afara tiparelor, care avea un aer interbelic şi care era completată de o voaletă. De fapt, stilul acesta mi-a marcat întreaga evoluţie.

Încă de la început m-am axat pe rochii de mireasă şi de seară pentru că în domeniul acesta te poţi exprima artistic mult mai complex şi poţi impune mai uşor un spirit vintage colecţiilor", mărturiseşte designerul vestimentar.

Clientelă rafinată

Luminiţa susţine că doamnele care păşesc pragul magazinului ei sunt „viitoare mirese cu un nivel de studii mai ridicat, informate şi preocupate de stil şi eleganţă, iar vârsta medie a clientelor este peste 25 de ani", spune femeia.

Nu de puţine ori creatoarea îşi consiliază clientele. „Fiecare visează la o anumită rochie, care se încadrează într-un anumit stil. Prin consiliere reuşesc să le creez rochii care să le reprezinte şi în care să se simtă unice şi strălucitoare.

Am creat rochia de mireasă a Danei Nălbaru, o rochie nonconformistă, în stil rock, de culoare maro-cupro, scurtă în faţă şi lungă în spate, cu tulle şi accesorizată cu bijuterii specifice stilului rock", a mai spus creatoarea.  

Nemulţumirea Luminiţei este aceea că, din păcate, piaţa este bombardată de fel şi fel de modele care exploatează câteva şabloane de rochii, ignorând calitatea materialelor şi a detaliilor personale.

Tocmai de aceea, „pentru a evita aceste şabloane şi a creea rochii într-un stil personal şi eclectic prefer să reinterpretez rochia clasică, dar venind cu un stil minimalist, de inspiraţie empire şi grecesc. Pentru toate acestea folosesc materiale de calitate şi accesorii preţioase", a spus creatoarea de rochii.

Întrebări şi răspunsuri

Cum faci ca fiecare clientă să poarte rochia mult visată?

Mai întâi purtăm o discuţie despre tema nunţii pentru ca rochia să se încadreze tematicii, încerc să cunosc personalitatea viitoarei mirese, îi propun un model, variantele de materiale şi facem probele. Cel mai plăcut moment rămâne atunci când mireasa pleacă fericită şi liniştită că cea mai dificilă parte a nunţii s-a rezolvat.

Cum te simţi atunci când vezi o femeie îmbrăcată în rochia creată de tine?

Simt o bucurie şi o satisfacţie extraordinară atunci când realizez că prin inspiraţia şi munca mea pot fi creatorul unui moment de magie şi farmec din viaţa unei femei.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ai face altceva?

Cred că dacă ar fi să dau timpul înapoi aş combina pasiunea pentru design vestimentar cu pasiunea pe care o am pentru arhitectură şi pentru designul interior.

 Ce-i place:

„Îmi place foarte mult să citesc, în special biografii, eseistică şi psihologie. De asemenea, îmi place să călătoresc şi să mă joc cu copiii", susţine creatoarea de rochii.

Ce nu-i place:

„Mă deranjează lipsa de educaţie, de cultură, lipsa sensibilităţii şi a stilului la oameni, în general. Din punctul acesta de vedere cred că este o problemă a societăţii actuale", a mai spus Luminiţa Coşleacără.

 Profil:

NĂSCUTĂ: 18 iulie 1972, Ploieşti

FAMILIE: căsătorită, doi copii

STUDII: Institutul Pedagogic Braşov

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Tragedia din clinica din Sectorul 3 putea fi evitată? Ultimele minute din viața fetiței de doi ani, decedată pe scaunul stomatologului după o anestezie intravenoasă. Ce s-a întâmplat mai exact
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Marele dictator, un frustrat prost dotat în pantaloni? MICUL secret stânjenitor din viața intimă a lui Hitler
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%