Lucian Răduţ a câştigat Trofeul Teliu 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la etapa de la Braşov, cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer EVO VIII) urcase în acest an de trei ori pe a doua treaptă a podiumului.

La Teliu a venit cu gândul de a da totul pentru a obţine prima sa victorie din 2015. Răduţ a dominat etapa de lângă Braşov fiind cel mai rapid atât în antrenamentele cronometrate de sâmbătă cât şi în cele două manşe de concurs de duminică. Pilotul Rally Dream Team a câştigat categoria OPEN şi grupa H în faţa lui Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO 8.5), reuşind să bată recordul turismelor stabilit de Zabi anul trecut. Ultima urcare a concursului a fost făcută de Răduţ într-un minut şi 41,097 secunde. A treia treaptă a podiumului i-a revenit lui Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX), liderul campionatului.  

Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX) a obţinut al patrulea rezultat la OPEN, clasându-se în faţa celor doi performeri ai categoriei 2 Roţi Motrice, Andrei Şerban (Skoda Fabia) şi Alex Mirea (Honda Civic). După două zile în care cei doi piloţi au impresionat prin evoluţiile lor şi prin timpii obţinuţi, duelul s-a decis în favoarea lui Şerban. Podiumul maşinilor cu tracţiune faţă a fost completat de Bogdan Rusea (Renault Megane).
 
Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer EVO VIII) s-a impus la grupa N, devansându-i pe Călin Manitiu (Subaru Impreza N12), respectiv Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X). Raul Szene, cel care conducea înainte de această etapă clasamentul grupei N, a lovit un parapet în prima manşă de concurs fiind nevoit să abandoneze.

După ce în prima urcare de concurs a venit doar cu al patrulea timp al grupei, Liviu Savu (Mitsubishi Lancer EVO VIII) a facut o excelentă cursă de recuperare în manşa finală câştigând grupă A. Savu şi-a îmbunătăţit timpul celei de-a doua urcări de concurs cu peste 5 secunde. Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer EVO IX) a terminat întrecerea pe locul doi la A, în faţa lui Adrian Sotingeanu (Subaru Impreza GC8) şi a lui Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer EVO IX).  

Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta GTV) a reuşit să remedieze probleme tehnice care l-au împiedicat să facă prima urcare de concurs, înlocuind schimbătorul de viteze care cedase. Pentru că regulamentul grupei I desemnează câştigătorul în funcţie de cel mai bun timp dintre cele două manşe de concurs şi nu prin cumularea acestora, Ghigea şi-a trecut în cont victoria grupei. Acesta a fost urmat de Dorin Alexandrescu (VW Golf GTI) şi de către Lorincz Borbely (BMW 2002 ti).

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort