Laptele şi cornurile vor fi verificate înainte să ajungă în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul Lapte şi Cornul se reia la Braşov.

Autorităţile judeţene au decis să analizele fiecare lot de lapte şi cornuri. Produsele vor ajunge în şcoli abia după ce vor fi testate şi analizele vor ieşi negative.

Decizia vine după ce vinerea trecută 28 de copii din Braşov au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară. Chiar dacă analizele au arătat că laptele şi cornul nu au avut probleme autorităţile vor să evite pe viitor o situaţie similară.

„De astăzi înainte, fiecare lot de lapte, chiar dacă nu au fost probleme, va fi verificat înainte de a fi distribuit. Cu trei zile înainte de distribuţie, vor fi trimise mostre şi se vor face analize. Abia după rezultatul analizelor se va face distribuţia în şcoli. Este o măsură suplimentară de prevenţie luată de judeţul Braşov“, a declarat Mihai Pascu, directorul Consiliului Judeţean Braşov.

Şo cornurile vor fi verificate. Compania SC Lido Gîrbea SRL care le produce va trebuie să prezinte săptămânal analize de laborator efectuate de Direcţia Sanitară Veterinară Prahova.

Toate analizele efectuate până acum la lapte, cornuri, paie, dar şi la cutiile de carton în care este ambalat laptele au ieşit negative adică nu conţineau enterobacterii. Ancheta epidemiologică continuă pentriu stabilirea cauzei toxiinfecţiei. O comisie mixtă de inspectori va face controale în jurul şcolilor şi la magazinele alimentare din apropierea unităţilor de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare