La 87 de ani este decanul de vârstă al schiorilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Vlădea a început schiul la şapte ani, în 1930, iar la 87 de ani încă mai practică acest sport. Nea Costică este născut în Râşnov şi acolo a cunoscut pentru prima dată tainele sporturilor de iarnă.

Constantin Vlădea are o istorie aparte în acest domeniu, făcând parte din echipa României de schi biatlon pentru Jocurile Olimpice de Iarnă, care au avut loc la St. Moritz, Elveţia, în 1948.

M-am antrenat multe luni pentru acea Olimpiadă. Am concurat în patrula militară a României la schi biatlon şi am terminat pe locul doi la trageri.

Proba consta într-o coborâre de la 3.000 de metri altitudine, până la 1.800 de metri, în condiţiile în care arma şi celelate accesorii pe care le căram în spate cântăreau zece kilograme", îşi aminteşte schiorul care are trei nepoţi şi trei strănepoţi, fiind cel mai vârstnic practicant al schiului din România.

Constantin Vlădea a trecut cu bine şi de cel mai greu moment al carierei, perioada celui de-al doilea Război Mondial. Chiar dacă a fost obligat să renunţe la schi în timpul Războiului, fiind încarcerat, râşnoveanul a trecut peste probleme şi a revenit la prima lui dragoste.

În timpul Războiului nu am avut permisiunea să mă deplasez la competiţii externe şi am fost închis aproape un an. La începutul anilor '50 am început să practic din nou acest sport, iar din 1959 până în 1984 am fost instructor în cadrul Federaţiei Române de Schi", îşi încheie nea Costică povestea.

Întâlnire cu Regele Mihai

Deşi deţine în palmares aproape 20 de titluri naţionale, performerul spune că nu a făcut o meserie din schi, sportul pe care l-a practicat doar din plăcere.

La competiţiile importante la care luam parte eram recompensat doar cu plachete, dar nu câştigam nici măcar un leu. Ne mai premia doar Regele Mihai, cel care chiar a fost prezent la Olimpiada de la St. Moritz.

El a venit acolo special pentru noi, pentru a ne încuraja. Ne-a dat un imbold moral şi ne-a oferit multă încredere în forţele proprii", a conchis fostul mare schior.  

Râşnoveanul nu are o reţetă secretă care-l menţine în formă, dar din meniul zilnic al bătrânului nu lipsesc vinul şi produsele naturale. „Lactatele şi vinul roşu sunt nelipsite de pe masă. Totodată, în fiecare zi alerg aproape un kilometru pentru a mă menţine în formă", a povestit nea Costică.

Concurs de schi fond destinat veteranilor

Râşnovul a găzduit, ieri, cea de-a 46-a ediţie a Turneului de schi fond pentru vârstnici. În ciuda frigului pătrunzător, la eveniment au luat parte 40 de concurenţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 78 de ani. Concursul s-a desfăşurat pe o distanţă de cinci kilometri şi a inclus probe de schi fond, biatlon şi sărituri.

În deschidere a avut loc concursul naţional de schi biatlon destinat copiilor, competiţie la care au participat cei mai buni micuţi sportivi din toată ţara. Aceste evenimente se organizează în fiecare iarnă, la începutul lunii februarie.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO