Kronospan şi Dedeman iau cu japca terenul braşovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul imobiliar dintre proprietarii terenurilor şi companii continuă în instanţe. Păgubiţii cer să li se facă dreptate, după ce nu au ajuns la o înţelegere cu cele două companii şi ameninţă cu demolarea clădirilor.

Braşoveanul Mihai Oancea susţine că societatea Kronospan i-a ocupat în mod abuziv un teren de 17.000 de metri pătraţi, la Stupini, iar fabrica nu are nicio intenţie să îl despăgubească. „În 1998, cei de la Kronospan au cumpărat 46 de hectare de teren, respectiv 66 de loturi, pentru ridicarea fabricii. În 2002, când le-au întabulat, au inclus pe listă şi suprafeţele noastre", spune Mihai Oancea. În consecinţă, bărbatul şi Kronospan au intrat într-un adevărat război imobiliar.

 „În 2006, fabrica a cerut în instanţă anularea donaţiei şi a certificatului de moştenitor. În 2008, eu şi celălat moştenitor am deschis proces de rectificare CF şi anul acesta noi am mai deschis o acţiune prin care le cerem chirie pentru că ne ocupă terenul. Toate procesele sunt pe rol. Acum a venit la unul dintre dosare un raport de expertiză tehnică topografică, prin care se arată că fabrica a fost construită pe terenul nostru", mai spune braşoveanul.

Jonglerii cu certificate de construcţie

Un alt scandal imobiliar vizează cel mai mare magazin Dedeman din ţară, autorizaţia de construire semnată de edilii municipiului Braşov a permis contruirea abuzivă a parcării pe terenul unei alte societăţi comerciale, Condor Real Estate.

Dedeman a primit certificatul de urbanism la data de 9 septembrie 2008, când i-a fost adus la cunoştinţă că trebuie întocmit, în primul rând, un Plan de Trbanism Zonal (PUZ), deoarece noua construcţie nu se încadra în prevederile planului urbanistic general, care prevedea acolo zonă de mică industrie, depozite şi servicii, nicidecum hypermarket care mai are în dotare şi un punct de comerţ alimentar de tip fast food!

Astfel, Dedeman a mai cerut, în iulie 2009,  un alt certificat de urbanism pentru construirea magazinului, deşi cel vechi era în vigoare cel puţin până în septembrie. În 25 august 2009, primarul George Scripcaru a semnat noul certificat de urbanism prin care nu s-a mai cerut plan de urbanism, hotărând că nu mai este nevoie de un plan de urbanism, ci de un proiect simplu pentru autorizaţie de construire, care nu mai trebuia votat în Consiliul local Braşov şi avizat apoi în Consiliul Judeţean, ci doar semnat de edilul şef.

În acest context, pe rolul instanţelor sunt mai multe dosare pe rol. Mâine este termen, la Curtea de Apel, în dosarul prin care Condor Real Estate cere anularea autorizaţiei de construcţie prin care Dedeman a construit parcarea noului magazin pe terenul său, fără să se sinchisească nici de protestele sale, nici de acţiunile în instanţă. (fără a respecta nici prevederile obligatorii din certificatul de urbanism care cereau avizul obligatoriu al vecinilor).

Dragoş Pavăl, preşedintele SC Dedeman SRL, a recunoscut, pentru „Ziarul de investigaţii", existenţa primului certificat, cel prin care i se cerea PUZ. Nu a lămurit de ce a cerut un nou certificat de urbanism şi de ce s-a renunţat la elaborarea PUZ. Motivul pentru care Pavăl afirmă că nu i s-a mai cerut elaborarea unui PUZ prin al doilea certificat de urbanism pentru că „s-a decis că nu este oportun...".

Kronospan respinge acuzaţiile

Terenurile au fost dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu adevăraţii proprietari, cărora li s-a constituit/reconstituit dreptul de proprietate asupra acestor imobile în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/199. Dacă domnul Oancea susţine că aceste terenuri îi aparţin, putea să atace PUZ-ul din 1998 şi să revendice situaţia creată", a spus Oana Bodea, PR la Kronospan. Purtătorul de cuvânt al Kronospan susţine că acuzaţiile sunt «doar afirmaţii defăimătoare, nefondate», iar firma a cerut o contraexpertiză la cea topografică „şi care sperăm să se finalizeze cât mai repede".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine