Junior Sport Fest va umple Piaţa Sfatului de copii iubitori de sport. Părinţii îi pot înscrie pe cei mici la cluburile din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Junior Sport Fest“ este cel mai mare eveniment de promovare a sportului în rândul copiilor şi este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi cluburi sportive cunoscute din Braşov.

Duminică, 11 septembrie, Piaţa Sfatului din Braşov va fi invadată de copii, practicanţi de sport, precum şi de o mulţime de alţi micuţi care îşi doresc să practice un sport de performanţă.  Festivalul sportiv al celor mici are ca principal scop promovarea sportului, mai ales în rândul copiilor şi încurajarea acestora să facă sport într-un cadru organizat.

Timp de cinci ore, în Piaţa Sfatului din Braşov, cei mici, şi nu numai, pot vedea demostraţii de scrimă, handbal, gimnastică, tenis, baschet şi fotbal, iar la final, părinţii îşi vor putea înscrie copiii la cluburile participante, ştiut fiind faptul că sportul aduce de la sine o dezvoltare armonioasă şi sănătoasă.  De asemenea, Junior Sport Fest va avea alături şi sportivi şi antrenori de renume, precum: Rareş Dumitrescu, Magda Jerebie, Mihaela Adam, Gheorghe Văideanu.

Junior Sport Fest se va desfăşutra în Piaţa Sfatului între orele 11:00 si 17:00, programul fiind după cum urmează:

11:00 - 12:00 Scrima - ACS Scrima Braşov
12:00 - 13:00 Handbal - Corona Braşov
13:00 - 14:00 Gimnastica - CSU Braşov
14:00 - 15:00 Tenis - ACS Văideanu Braşov
15:00 - 16:00 Baschet - BC Galactica Braşov
16:00 - 17:00 Fotbal - Corona Braşov

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi