Judecătoarea şpăgară de la Sfântu Gheorghe, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de A pel Braşov au condamnat-o pe Elena Poiană la trei 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Sentinţa nu e definitivă.

 Potrivit procurorilor, la data de 19 august 2015, inculpata Poiană Elena, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Harghita, a pretins de la o persoană (denunţător în cauză) suma de 10.000 lei, pentru a dispune soluţionarea favorabilă a contestaţiei formulate de două persoane arestate preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, împotriva unei încheieri pronunţate de Judecătoria Miercurea Ciuc, hotărâre prin care judecătorul de cameră preliminară a respins solicitarea celor doi de revocare şi înlocuire a măsurii arestării preventive.

După ce s-a asigurat de disponibilitatea denunţătorului de a remite suma de bani, prin încheierea din data de 20 august 2015, judecătorul Poiană Elena a admis contestaţia respectivă pe care a desfiinţat-o şi a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, dispunând totodată punerea de îndată în libertate a celor două persoane. Anchetatorii susţin că în dosar se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

În acest caz, DNA a făcut, marţi, patru percheziţii în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Procurorii au interceptat-o pe judecătoarea Elena Poiană în timp ce negocia şpaga cu rudele unuia dintre suspecţii de tâlhărie, Ferencz Alfred Baricz. Judecătoarea încerca să-şi convingă interlocutorul că e mai ieftin să-i dea ei banii decât să plătească un avocat, care, oricum, nu ar putea să garanteze că va avea câştig de cauză în instanţă.

Asta în condiţiile în care Ferencz Alfred Baricz şi Rita Fulop, cei doi suspecţi pentru care magistratul negocia măsura preventivă, au intrat mascaţi peste doi bătrâni, pe care i-au legat şi peste care au turnat benzină cu scopul de a le da foc. Cei doi fuseseră trimişi în judecată în stare de arest preventiv pentru tâlhărie calificată. Măsura arestului preventiv fusese menţinută de judecătorul de cameră preliminară în 17 august 2015. Atunci a intrat pe fir judecătoarea coruptă.

Pentru a demonstra cât de ieftină e, magistratul le-a explicat rudelor suspecţilor că pentru fapte precum sunt cele de care sunt acuzaţi cei doi nu se dispune măsura controlului judiciar. Cu toate astea nu a reuşit să-i convingă decât pe cei din familia lui Ferencz Alfred Baricz să-i dea banii. I-a eliberat însă pe amândoi suspecţii ca să nu dea de bănuit, astfel că pe 20 august Ferencz Alfred Baricz şi Rita Fulop au fost plasaţi sub control judiciar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie