Investiţii prioritare la Codlea: sistem uriaş Big-Brother şi achiziţia de terenuri pentru tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, a declarat că, una dintre invesitţiile din acest an este montarea a aproximativ 200 de camere video pentru supraveghere în municipiu.

„Am avut solicitări pentru un sistem de supraveghere video din partea Poliţiei naţionale, a celei locale, chiar şi din partea Serviciului de Gospodărire, care are probleme cu anumiţi cetăţeni care preiau dincontainere materiale reciclabile. Lucrăm în prezent la buget, în care vom include şi această investiţie”, a precizat Cîmpeanu.

În prezent, în Codlea există 13 camere amplasate pe DN1, cu dispecerat la Poliţia Locală.

În altă ordine de idei, viceprimarul din Codlea a reiterat intenţia municipalităţii de a asigura învăţământul doar în orele de dimineaţă.

„Vrem să investim mult în învăţământ. După cum am mai spus, vrem să investim la clădirea de pe strada Horia nr.5. Pentru Şcoala 2, soluţia este mansardarea, unde se vor amenaja şapte săli de clasă, iar pentru Şcoala 3 avem în vedere clădirea despre care am vorbit, unde vor fi 11 săli. Şcoala 1 nu are probleme în acest sens, împreună cu Liceul Teoretic. Sunt circa 1.500 de elevi din ciclul primar şi cel gimnazial, şi în jur de 500 învaţă la cele două licee”, spune edilul.

Tot la capitolul investiţii în 2017 sunt prevăzute fonduri pentru complexul sportiv cu piscină în zona Maial, unde vor fi şi două terenuri de tenis, pentru care există deja studii făcute.

„Tot în acest an, vrem să achiziţionăm un teren de 3,8 hectare, pretabil atribuirii unor parcele tinerilor căsătoriţi, prin Legea 15. În acest moment Codlea nu are un teren pe care să poată fi construit un cartier de locuinţe pentru tineri, aşa că trebuie să-l achiziţionăm. Este vorba de fostul stadion IMC, care aparţine societăţii Mecanica Codlea. Este necesar unde astfel de demers, pentru că săptămânal vin în audienţă două-trei cupluri de tineri care să solicite teren”, a afirmat Cîmpeanu.
Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete