Închisoare pentru proxeneţii de la saloanele de masaj erotic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar unul dintre proxeneţi  a primit pedeapsă cu executare FOTO newsbv.ro

Unul dintre proxeneţii de la saloanele de masaj erotic, Costel-Adrian Stoleru, a fost condamnat la zece ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru trafic de minori şi trafic de persoane, dar şi pentru violarea secretului corespondenţei şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie i-au interzis să se apropie de victime la mai puţin de 200 de metri şi să comunice cu ele, precum şi să deţină, să poarte sau să folosească orice categorie de arme, timp de patru ani. De asemenea, Stoleru trebuie să plătească daune morale de cîte 15.000 euro pentru două dintre victimele sale şi 5.000 de euro pentru altă victimă.
Celălalt individ implicat îndosar, Cosmin Apostol, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, ;i trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile.
Sentinţa nu este definitivă, cei doi proxeneţi putând să o conteste în termen de 10 zile de la comunicare.

Reamintim că Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi DIICOT Braşov au făcut, în 2014, mai multe percheziţii la trei saloane de masaj  din Braşov, unde s-a stabilit că mai multe tinere, printre care şi minore, erau obligate să se prostitueze sub stricta supraveghere a patronilor saloanelor respective.

Cei doi asociaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi în acelaşi timp de evaziune fiscală şi spălare de bani proveniţi din traficul de persoane. Şeful BCCO Braşov, Gabriel Florescu, a precizat că încă nu s-a stabilit numărul victimelor, însă au fost implicate şi câteva minore, cu vârste între 16-17 ani. Acestea erau recrutate prin anunţuri de la mica publicitate, dar erau repartizate şi la clienţii fideli ai saloanelor.

Anchetatorii au mai descoperit că raporturile sexuale cu clienţii erau înregistrate de patroni, fără acordul acestora. Poliţia braşoveană face acum cercetări şi pe partea de deţinere de tehnică de înregistrare în mod ilegal. „Deocamdată nu se ştie despre ce clienţi este vorba, şi oricum, nu fac obiectul vreunei fapte penale”, a spus Florescu la acea vreme.

De la saloanele respective au fost ridicate mai multe calculatoare şi medii de stocare, acestea urmând să fie cercetate de anchetatori.

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!