Încet, dar sigur, turismul renaşte la Feldioara FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parc de 5 stele în centrul Feldioarei

Centrul localităţii va avea o nouă faţă până la finele anului, iar în 2012, lucrările de restaurare a cetăţii medievale vor demara în forţă. Pentru început, Primăria a obţinut, de la Fondul de Mediu, 800.000 de lei pentru a construi un parc chiar în vecinătatea bisericii evanghelice.

Comuna Feldioara vine puternic din spate în ceea ce priveşte turismul în judeţ. Prioritate pe lista edililor locali sunt reabilitarea bisericii fortificate, construită în secolul al XIII-lea, şi a cetăţii, ridicate de cavalerii teutoni tot în aceeaşi perioadă.  

Pentru început, Primăria a obţinut, de la Guvern, prin Fondul de Mediu, 800.000 de lei pentru a construi un parc chiar în vecinătatea bisericii evanghelice. „Era o zonă abandonată şi neîngrijită, unde localnicii îşi păşteau vacile. Atâta timp cât vrem să atragem turiştii, trebuie să punem în valoare centrul localităţii, şi împrejurimile celor două obiective turistice. Această investiţie era necesară pentru comuna noastră", ne-a explicat Sorin Taus, primarul Feldioarei.

Click pe poze pentru mai multe imagini cu investiţiile din localitate

Fântână arteziană

Lucrările sunt în toi la parc, iar, până la finele anului, ar trebui finalizate. Au fost plantaţi arbuşti, au fost montate băncile şi pavelele, iar în mijlocul parcului este în curs de amenajare şi o fântână arteziană, urmând a fi pus la punct şi iluminatul public.

„Am gândit două direcţii de dezvoltare a comunei, una pe partea turismului şi alta pe partea industrială, unde deja am început dezvoltarea parcului industrial, care înseamnă în primul rând, locuri de muncă, dar şi bani la buget. După ce vom finaliza locul de agrement, vom începe reamenajarea troatuarelor, astfel încât în toată zona centrală să existe şi o pistă pentru role sau biciclete", a explicat edilul. Nu în ultimul rând, Primăria vrea să amenajeze şi bălţile de pescuit de la Rotbav, dar şi biserica evanghelică din localitate, care ar constitui, un alt punct forte pentru a-i atrage pe turişti.

Bani pentru cetatea ruinată

Consiliul Judeţean Braşov a alocat luna aceasta 4,9 milioane de lei pentru Cetatea Feldioarei. În perioada ei de glorie, cetatea medievală avea ziduri puternice, dar acum, monumentul este doar o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, care este acum astupată, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă.

„Am realizat studiul de fezabilitate pentru cetate şi urmează să declanşăm licitaţia pentru desemnarea constructorului şi a proiectantului. Investiţia totală este undeva în jurul sumei de şase milioane de euro, dar, ca şi până acum, o să încerc să obţin finanţări pe diferite proiecte", a punctat Taus.

Totodată, reprezentanţii primăriei speră că vor obţine şi sprijinul saşilor, plecaţi în Germania, în vederea renovării cetăţii, dar vor să se înfrăţească şi cu oraşul Malbork, din Polonia, care a fost întemeiat tot de cavalerii teutoni, după ce, în 1225, au plecat din Feldioara.

Mai multe pentru tine:
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Ciorba Candrenarilor, rețetă păstrată de părintele Artemie, de la Schitul Sfântul Ilie. Care sunt ingredientele secrete