Incendiu de proporţii la un hotel din Rupea. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu la un hotel din Rupea FOTO ISU Braşov

Un incendiu la un hotel din oraşul braşovean Rupea i-a făcut pe pompieri să lupte cu flăcările mai bine de 6 ore. O persoană a suferit un atac de panică

Peste 30 de persoane s-au evacuat singure dintr-un hotel din oraşul Rupea care a fost cuprins de flăcări în noaptea de miercuri spre joi. Acoperişul de 400 de metri pătraţi al hotelului a fost cuprins de flăcări şi a ars în întregime. 

Iniţial, la hotelul în flăcări s-au deplasat 4 autospeciale cu apă si spumă, 2 autospeciale de salvare la înălţime, o autocisternă, 2 echipaje SMURD. La scurt timp, la faţa locului au mai ajuns 2 autospeciale cu apa si spumă de la ISU Mures şi 3 autospeciale de intervenţie apartinand serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor Rupea, Racoş, Hoghiz.

„O singură persoană a suferit un atac de panică şi a fost asistată medical la faţa locului de către paramedicii SMURD. S-a intervenit pentru stingerea incendiului atât din exteriorul hotelului, cu autospecialele de salvare la înălţime, cât şi din interiorul constructiei. Intervenţia pompierilor pentru stingerea incendiului a durat mai bine de 6 ore”, a precizat maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov. 

În urma incendiului au ars: acoperisul hotelului pe o suprafata de aproximativ 400 mp si mansarda. Din fericire în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime.Cu câteva minute înainte de izbucnirea acestui incendiu, pompierii interveniseră la un altul, izbucnit la mai multe grajduri de animale din satul Ticuşu Nou.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Lara, recepţionerul digital creat la Braşov, se pregăteşte să cucerească Europa

Sinagoga din Făgăraş, vandalizată la mai puţin de o lună de la renovare

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate