Imagini incredibile din Predeal. Un schior, urmărit de un urs pe o pârtie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un schior a fost urmărit, sâmbătă, de un urs pe pârtia Clăbucet din Predeal, jandarmii intervenind pentru îndepărtarea animalului.

Turiştii prezenţi, sâmbătă, pe Pârtia Clăbucet din Predeal au surprins un schior urmărit de un urs. 

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Braşov, sâmbătă după amiază au fost trei apeluri la 112 care semnalau prezenţa unui urs la Predeal. 

„ A fost vorba despre acelaşi urs, care a apărut pe Pârtia Clăbucet şi Subteleferic. La fiecare apel jandarmii montani au intervenit prompt şi au îndepărtat animalul de pe pârtie. Datorită faptului că la intervenţie au folosit un ATV cu şenile, zgomotul produs a izgonit ursul în pădure. În urma apelurilor repetate, am luat legătura cu administratorul fondului de vânătoare, care va demara procedurile pentru relocarea animalului”, a transmis Jandarmeria Braşov. 

O altă intervenţie a jandarmilor braşoveni a avut loc tot după producerea unei aglomerări la una din cabanele de pe Vârful Postăvarul. 

„Spre sfârşitul programului instalaţiei de transport pe cablu s-a produs o aglomerare de turişti la una din cabanele aflate pe Vârful Postăvarul. Jandarmii montani s-au autosesizat şi au solicitat reprezentanţilor cabanei respective să oprească muzica şi să nu mai comercializeze băuturi alcoolice. La acţiune au participat trei echipaje de jandarmi montani şi au fost aplicate şapte avertismente scrise şi o amendă în valoarea de 500 lei”, a mai precizat Jandarmeria Braşov. 

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online