Hoţii au lăsat lebedele de pe lacul Cetăţii Făgăraş fără ouăle puse la clocit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi pare puţin credibil, nu se ştie cine a furat ouăle aflate la clocit în cuibul lebedelor de la Cetatea Făgăraş, care au dispărut fără urmă. Acum se caută făptaşii, iar administratorii lacului apelează la făgărăşenii care pot da informaţii în acest sens.

De câţiva ani, una dintre atracţiile importante pe lacul Cetăţii Făgăraş sunt lebedele. În total sunt acum 14 păsări, care sunt îngrijite cu mare drag de cei care administează lacul, notează Bună Ziua Făgăraş. Şi ca în fiecare an, puişorii care ies din găoace undeva la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie şi încântă privirile tuturor trecătorilor şi în special ale copiilor. Numai că anul acesta vor fi mai fi mai puţini puişori: s-au furat toate ouăle aflate la clocit dintr-unul din cele trei cuiburi.
Aşadar, una din familile de lebede a rămas fără pui. Nu se ştie ce ar fi putut să facă rău-voitorii cu ouăle, mai ales că erau la jumătatea perioadei de incubaţie.
Administratorii lacului au anunţat şi poliţiştii despre acest furt, iar cu ajutorul celor care pot da informaţii, aceştia speră să îi identifice pe hoţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare