Hochei: HC Csikszereda, noua campioană a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sport Club Miercurea Ciuc a devenit, pentru a cincea oară consecutiv, campioana României la hochei pe gheață, după ce a trecut, în finală, de Corona Fenestela 68 Brașov, cu scorul general de 4-2.

În meciul şase, Sport Club Miercurea Ciuc s-a impus, astăzi, la Braşov, cu un categoric 6-0. Golurile au fost reuşite de Ede Mihaly (5:45 şi 55:41), Istvan Nagy (13:51), Attila Goga (17:41 şi 31:17) şi Stanislav Sikorcin (50:14).

Cu acest succes, Sport Club Miercurea Ciuc a încheiat un sezon de senzaţie, la finalul căruia, „ciucanii“ au câştigat tot ceea ce se putea câştiga: Titlul Naţional, Cupa României şi Liga Mol.

Am reuşit un rezultat bun prin intrarea în finală, însă nu a fost să fie în ultimul act. Chiar dacă am început bine finala şi am condus nesperat, cu 2-0, diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul.

A contat enorm şi faptul că noi am avut mulţi jucători de bază accidentaţi. Felicit adversarul, care a câştigat tot ceea ce se putea câştiga în acest sezon. Mulţumim publicului braşovean, care a fost senzaţional.

La anul sper să câştigăm măcar un trofeu şi să avem o evoluţie mult mai bună şi în Liga Mol“, a declarat antrenorul braşovenilor, Laszlo Kovacs.

Meci 1: HSC Miercurea Ciuc-Fenestela Braşov 2-3 (1-2, 0-1, 1-0)
Meci 2: Fenestela Braşov-HSC Miercurea Ciuc 4-3 (1-2, 0-0, 3-1)
Meci 3: HSC Miercurea Ciuc-Fenestela Braşov 7-0 (2-0, 1-0, 4-0)
Meci 4: HSC Miercurea Ciuc-Fenestela Braşov 2-1 (0-0, 0-1, 1-0, 1-0)
Meci 5: Fenestela Braşov-HSC Miercurea Ciuc 1-6 (1-3, 0-1, 0-2)
Meci 6: Fenestela Braşov-HSC Miercurea Ciuc 0-6 (0-3, 0-1, 0-2)

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
„Nu vine Potopul lui Noe și nici Sfârșitul Lumii”. Specialiști în climatologie consideră că s-a ajuns la panică, în loc să se explice fenomenele
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cod roșu de ploi torențiale în București. La ce oră începe potopul, potrivit meteorologilor
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Premierul polonez nu este interesat să-l predea Germaniei pe suspectul ucrainean responsabil de exploziile în cazul Nord Stream
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda