Handbal: Confruntarea etapei: Mariana Târcă vs Gheorghe Tadici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Târcă se pregăteşte pentru meciul cu Zalăul lui Tadici

În etapa a XIX-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, Zalăul lui Gheorghe Tadici va primi, sâmbătă, vizita Rulmentului Marianei Târcă.

Chiar dacă această confruntare constituia în trecut un adevărat duel al orgoliilor, întrucât formaţiile celor doi tehnicieni erau mereu în luptă directă pentru titlu, acum situaţia s-a schimbat radical.

Astfel, dacă HC Zalău este pe locul patru, la trei puncte de ocupanta locului secund (Jolidon Cluj-Napoca), Rulmentul Braşov se luptă pentru salvarea de la retrogradare. În aceste condiţii, formaţia lui Gheorghe Tadici este marea favorită a confruntării de sâmbătă dimineaţa.

În situaţia în care ne aflăm, nu cred că se mai poate vorbi despre un duel de orgoliu. Ştim unde ne aflăm şi suntem conştienţi că nu pornim cu prima şansă, însă vom încerca să facem un meci bun. Timpul nu mai are răbdare cu noi şi trebuie să dovedim că suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

Este important să ne pregătim cât mai bine pentru partidele cu Rapidul şi Buzăul, întrucât avem nevoie de două victorii în aceste confruntări. Sper să avem o evoluţie care să ne dea speranţe pentru partidele următoare", a declarat antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă.

Pentru confruntarea din weekend, Mariana Târcă nu se va putea baza pe handbalistele Hamciuc şi Teodorescu, care sunt accidentate. În etapa a XX-a a Ligii Naţionale, Rulmentul Braşov va întâlni, pe propriul teren, în derby-ul suferinţei, pe Rapid Bucureşti.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne