Grevă generală la RAT Braşov. Şoferii au refuzat să iasă cu autobuzele din staţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzele au rămas staţionate în staţii. FOTo Adevărul.

Niciun autobuz nu circulă la Braşov, iar oamenii stau în staţii degeaba.  Şoferii cei mărirea salariilor şi spun că lefurile lor nu au mai crescut din anul 2009.

UPDATE 15.00. Şi şoferii de la schimbul doi au intrat în grevă, după ce întâlnirea cu primarul nu le-a adus şoferilor răspunsurile dorite. George Scripcaru a spus că pentru greva de astăzi nu vor exista repercusiuni, dar dacă mâine şoferii nu revin la lucru atunci se vor lua măsuri. Primarul le-a spus angajaţilor RAT să urmeze paşii legali dacă vor să mai protesteze pe viitor.

UPDATE 13.00 Angajaţii RAT discută la această oră cu primarul George Scripcaru. Edilul încearcă să le explice că salariile nu pot fi mărite dacă se menţine acelaşi număr de angajaţi. „Le-am spus reprezentanţilor salariaţilor să îşi asume această restructurare, dacă doresc o majorare de salarii. Dacă vor fi concediate 100 de persoane, putem folosi fondurile rămase pentru a le mări angajaţilor rămaşi în regie salariile cu 5 – 10%. Conform legii, nu putem face acum majorări şi trebuie să ne încadrăm în bugetul de salarii aprobat”, a precizat Scripcaru. Acesta a ţinut să sublinieze faptul că Regia primeşte de la municipalitate, anula 26 de milioane de lei, în care este inclusă subvenţia, plata ratelor pentru autobuze la BERD la care se mai adaugă alte 9 milioane pentru gratuităţi, cea mai consistentă fiind cea pentru elevi pentru care Primăria dă 5 milioane de lei, potrivit newsbv.ro.

UPDATE 09.15. Victor Strungaru, vicepreşedintele sindicalistilor RAT Braşov, a declarat că salariul mediu al unui şofer de autobuz este de 1150 de lei. Circa 600 de persoane au întrerupt lucrul, atât şoferi, cât şi mecanici. 140 de autobuze au rămas în staţii.

„Este vorba despre o grevă spontană. Nu putem preciza la această oră când se va relua circulaţia mijloacelor de transport în comun. S-au purtat mai multe discuţii în ultimele zile pe tema salarizării, dar nu se poate face nimic, deoarece există o prevedere în bugetul de stat pe 2013 că nu se pot majora salariile la companiile care primesc subvenţii de la bugetele de stat sau local“, a declarat pentru newsbv.ro Silviu Ştefan, purtător de cuvânt la RAT Braşov.

Greva de astăzi nu a fost anunţată, astfel că braşovenii au stat în staţii aşteptând zeci de minute autobuzele. Cei mai norocoşi au reuşit să prindă un taxi. Se pare că şoferii au intrat în grevă deoarece conducerea RAT nu a aprobat mărirea salariilor. La Regia de Transport în Comun salariile sunt în jurul sumei de 1.000 de lei.

„Stăm ca proştii în staţii, întârziem la serviciu. Trebuie să duc şi copilului la şcoală. Puteau să anunţe înainte ca să ştim şi noi să ne organizăm“, a spus Laurea Coldea.

„Stau de o jumătate de oră în staţie. Nu a trecut niciun autobuz. Nici taxi nu găsesc că e oră de vârf. O să o iau pe jos la muncă“, a spus Mihai Alexandru.

„Nu ştiu de ce sunt supăraţi şoferii, dar noi nu avem nicio vinnă. Acum trebuie să mergem prin ploaie. Este inadmisibil să nu circule niciun autobuz“, a spus şi Vlad Tudor.

RAT Braşov nu a emis deocamdată niciun comunicat oficial cu privire la doleanţele şoferilor sau la rezultatul negocierilor. .

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat