George Scripcaru, primarul Braşovului: „Criza n-a blocat, doar amână finalizarea investiţiilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul şef al municipiului deschide seria interviurilor pe care „Adevărul de Seară" le va realiza, săptămânal, cu principalii factori de raspundere ai comunităţii locale. Criza economică nu a ocolit Braşovul. Dar nici nu l-a afectat mai mult, decât la nivelul restului ţării, spune primarul George Scripcaru.

„Sunt primarul Braşovului şi doresc să rămân în această funcţie care mă onorează. Am dovedit că sunt un primar responsabil şi nu mă voi dezminţi acum, făcând promisiuni în care nu cred şi pe care n-am să le pot duce la îndeplinire". Aşa îşi începea programul electoral George Scripcaru, în urmă cu doi ani.

La jumătatea celui de al doilea mandat, primarul Braşovului spune că, la această oră, cele mai grave probleme sunt cele sociale: „Problemele Braşovului, dacă vreţi, sunt cele ale ţării, care se pot reliefa pe mai multe paliere. Una dintre cele mai grave este cea a foştilor muncitori, care au lucrat pe marile platforme industriale, care au dispărut, iar acum au probleme deosebite din punct de vedere social. Apoi, putem vorbi despre infrastructură, despre CET, cu toate problemele aferente acestuia, şi impactul deosebit care îl are din punct de vedere economic şi social".

Cu toate acestea, primarul Braşovului este optimist: „Criza economică nu ne-a blocat investiţiile. Este adevărat că unele dintre acestea au fost mult diminuate sau au fost temporizate ca execuţie. Dacă este criză, nu înseamnă că nu trebuie să facem nimic şi să aşteptăm să treacă. Sunt multe lucruri care ţin de întocmirea documentaţiei. De exemplu, acum se lucrează la documentaţia pentru al treilea tronson al ocolitoarei, care trebuie refăcut, indicatori tehnico-economici, studiu de fezabilitate, de impact, pentru că se modifică de la două la patru benzi. Cu tot ce presupune această modificare, plecând de la exproprieri şi până la organizarea licitaţiei. Până la finele acestui an sper să terminăm partea de proiectare şi să trecem la cea de execuţie".

Autostrada „Morgana"

Una dintre marotele electorale a fost realizarea autostrăzii Bucureşti-Braşov. Toată lumea susţine realizarea acesteia, dar nimic nu se realizează concret. Este ca un maraton organizat pentru a o prinde pe „Fata Morgana". Faptul că Ministerul Transporturilor a ajuns într-un punct mort, cu această investiţie capitală pentru braşoveni, este privit de primar ca un paradox.

„Ne aflăm într-o situaţie inversă. În pofida procedurii greoaie de atribuire a unei licitaţii, în urma căreia s-a stabilit, în urma unor negocieri de durată, un consorţiu de firme care să efectueze lucrările, totul s-a blocat din cauza imposibilităţii finanţării de către partenerul privat. Constructorii au venit la Braşov, s-au întâlnit cu mine să stabilim unde se face organizarea de şantier, s-a pus problema forţei de muncă. Era foarte bine să înceapă această investiţie, pentru că se rezolva nu doar problema traficului dinspre şi către Capitală, ci se puneau în valoare şi afacerile locale în domeniul construcţiilor. În prezent, singura problemă este să se găsească sursa de finanţare. Lucrarea este greu de crezut că va fi susţinută financiar de Guvern. Trebuie să ne orientăm către concesionarea lucrărilor către un partener privat, care să îşi scoată investiţia din exploatare", este de părere George Scripcaru.

O chestiune de timp. Şi bani!

Infrastructura rutieră nu are necunoscute pentru primar. Singura problemă, rămâne, montajul financiar. „Vor fi finalizate lucrările de refacere a tuturor arterelor de circulaţie, astfel încat peste patru ani să nu mai existe şosele cu gropi", promitea primarul Braşovului în programul electoral.  

„Am început cu străzile principale, continuăm cu străzile de legătură între acestea. Nu este uitată nicio stradă. Dacă am avea bani şi am fi puşi la punct din vedere tehnologic, problema asfaltării ar fi rezolvată la Braşov în mai puţin de un an. Ne dorim să finalizăm cât mai multe străzi. Apoi, în cartiere, lucrările de asfaltare sunt corelate cu reţeliştii, dar şi cu amenajarea spaţiilor verzi, a celor de joacă pentru copii şi a parcărilor rezidenţiale".

Turcul plăteşte. Cine e turcul?

„Epoca" primarului George Scripcaru este remarcabilă prin faptul că majoritatea străzilor din municipiu au făcut „cunoştinţă" cu asfaltul. Indiscutabil, străzile din oraş nu arată la fel de jalnic ca acum 8-10 ani. Cum spun cârcotaşii, alţi bani, altă distracţie.

Există şi „excepţii": „Pentru lucrările executate am cerut termene mai mari de garanţie, garantate financiar. Tot ce s-a ivit pe parcurs, erori, greşeli, au fost reparate pe banii constructorului", a ţinut să precizeze primarul George Scripcaru. Iar constructorii au avut de pătimit, spune edilul, indiferent dacă sunt cei care au contractat aceste servicii pentru o perioadă de opt ani, la nivelul municipiului.

Conduce destinele Braşovului de peste şase ani

George Scripcaru s-a născut în data de 3 septembrie 1966, la Buruieneşti, comuna Doljeşti, din judeţul Neamţ. A fost ales primarul municipiului Braşov din anul 2004, funcţie pe care o deţine până în prezent. În perioada 1996 - 2000 a fost ales membru al Consiliului Local Braşov, pentru ca, în următorul mandat, să obţină fotoliul de viceprimar. Din 2004 şi până în prezent este primarul municipiului Braşov. În turul al doilea al alegerilor locale din iunie 2004, Scripcaru a obţinut 63,82% din voturi, faţă de 36,18%, cât a obţinut primarul în funcţie la acea dată, actualul senator Ioan Ghişe, contracandidatul său. În 2008, Scripcaru a fost reales primar din primul tur de scrutin, cu un procent de 69,89%. Dintre cele 93.952 de voturi valabil exprimate pentru funcţia de primar, 65.587 de voturi au fost în favoarea lui George Scripcaru.

Citiţi mâine

CET: A fi sau a nu fi? Aceasta este întrebarea!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete