FOTOGALERIE Peşti cu viermi „cadou“, în Piaţa Astra din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Peşti cu surprize". De asta a avut parte o braşoveancă ce a cumpărat trei peşti din specia stavrid, de la una dintre pescăriile din Piaţa Astra.

Păguta spune că peştii păreau comestibili, însă atunci când i-a tăiat ca să-i cureţe şi mai apoi să-i prepare, a observat că peştii sunt plini cu viermi. Femeia s-a deplasat imediat la Protecţia Consumatorului. „Am ales să vin pentru a trage un semnal de alarmă. Vreau ca oamenii care ar putea să cumpere aştfel de peşti, să fie protejaţi. Altădată cumpărăm peşte proaspăt, însă de această dată am zis să facem o schimbare. O schimbare neinspirată se pare, după o asemenea experienţă", a mărturisit păgubita.

În pescărie, stavridul se comercializa cu 13,5 lei kilogramul, iar femeia a plătit 9 lei pentru trei astfel de „peşti cu surpriză"

Control fulger al inspectorilor de la CJPC

Imediat ce femeie s-a prezentat la sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov, inspectorii au şi plecat în control. În urma verificărilor, la pescăria cu pricina, s-au găsit aproximativ 7 kilograme de peşte din specia stavrid, la comercializare.

„Ies pur şi simplu din musculatură. Toate firicele sunt paraziţi anisakis. E neplăcut să achiziţionezi un asemenea peşte şi poate chiar să-ţi afecteze ficatul atunci când îi vezi. Nu e normal să existe astfel de paraziţi în musculatura peştelui", a declarat Ioan Mohaci, comisar CJPC Braşov.

Peştele a ajuns la pescărie în cursul zilei de ieri şi provine din Grecia. Vânzătoarea magazinul a declarat că nu îşi aminte ca alţi braşoveni să fi cumpărat, astăzi, stavrizi. „Nu ştiam că peştii ăştia conţin viermi. Ştiam doar că în biban mai poate exista aşa ceva. Automat aşa ceva nu vom mai vine", a declarat Violeta Iereminciuc, vânzătoarea magazinului.

Toată cantitatea de peşte a fost confiscată, iar firma care a comercializat peştele riscă o amendă usturătoare.

Ce este viermele Anisakis?


Anisakis este un vierme ce infestează multe specii de peşte marin. Viermii trăiesc în stare larvară în cavitatea abdominală şi în muşchii peştilor de apă de mare. Anisakis marină se poate transmite la om prin consumul de peşte crud sau insuficient preparat.

Simptomele infestăii sunt: dureri gastrice şi intestinale severe, vomă şi diaree, fiind deseori greşit diagnosticat ca ulcer sau apendicită.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”