FOTO Drumul forestier dintre Noua şi Timişul de Jos va fi gata la toamnă. Se va scurta drumul spre DN1 şi se vor putea face drumeţii montane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul face legătură între Noua şi Timişul de Jos..FOTO Andrei Paul

Vremea rea şi ploile le-au dat bătăi de cap constructorilor, iar lucrările au avansat mai greu în ultima perioadă. Constructorul a reuşit să strâpungă muntele, iar acum se amenajează zona dintre Dâmbu Morii şi gara din Timişul de Jos. Lucrările se vor finaliza în noiembrie.

Scopul amenajării drumului Crucur este de a acesibiliza zona forestieră, atât pentru valorificarea ei din punct de vedere economic, cât şi pentru a putea asigura lucrările de silvicultură. Nu în ultimul rând, se doreşte şi dezvoltarea activităţilor de agrement din această zonă, în principal cele legate de drumeţii.

Drumul forestier Crucur se racordează la reţeaua urbană de drumuri din municipiul Braşov, având punctul iniţial în vecinătatea Grădinii Zoologice Braşov, şi se desfăşoară ca drum de versant până în culmea ce delimitează UB V Noua de UB IV Postăvarul. Traseul drumului este tot pe versant până la întâlnirea Văii Larga Mică. De aici drumul este drum de vale, apoi înfăşoară Valea Largă Mare şi din nou devine drum de versant. Drumul va mai înfăşura doua văi paralele cu Valea Largă Mare, iar după ce trece culmea se va încheia ca drum de vale de-a lungul Văii Lungă şi se va racorda la Drumul Forestier Varna în km 3 + 47 al acestuia. Punctul final al Drumului Forestier Crucur este în localitatea Timişul de Jos, în zona Halta CFR Timişul de Jos. Drumul va fi şi o „scurtătură” spre DN 1, dar şi o şosea pentru drumeţiile montane.

„În paralel se lucrează şi la reabilitarea celorlalte drumuri forestiere existente şi am solicitat constructorului să încerce acolo unde este posibil să lucreze şi dacă vremea este nefavorabilă. Pe drumurile existente se poate interveni, pentru că sunt deja amenajate, însă pe noul drum, ţinând cont că este doar terasamentul de pământ finalizat, nu se poate intra cu maşini de mare tonaj cât timp plouă. Sperăm ca până în luna noiembrie toate lucrările să fie finalizate”, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru.

Alte nouă drumuri vor fi reabilitate

Proiectul cuprinde de asemenea reabilitarea a nouă alte drumuri forestiere. La trei dintre acestea, respectiv Troainer – 1,376 km, Valea Popii – Noua – 2,136 km şi Lamba – 3,071 km, lucrările sunt deja în desfăşurare. Anul viitor vor intra în reabilitare şi celelalte şase drumuri forestiere, respectiv Vama Mare – 2,000 km, Varna – 2,513 km, Vama Mică – 0,900 km, Valea cu Apă – Putreda – 1,600 km, Pietrele lui Solomon – Valea cu Apă – 3,900 km şi Valea Cetăţii – Răcădău – 1,200 km.

Lungimea totală a drumurilor forestiere din cadrul acestui proiect, inclusiv a drumului, Crucur, este de 28,369 km. Valoarea lucrărilor este de 4,82 milioane lei, fonduri europene.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate