FOTO Crina Coco Popescu a intrat pentru a doua oară în Cartea Recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alpinista a intrat pentru a doua oară în Cartea Recordurilor, de această dată pentru „Cea mai de succes tânără alpinistă din lume“.

World Record Academy a anunţat pe site-ul official că îi acordă tineri de 19 ani această titulatură pentru multiplele recorduri de vârstă pe care le-a realizat în alpinism. Odată cu recordul mondial Crina Popescu va primi şi medalia de aur acordată de World Record Academy. Din cele peste 1.200 de recorduri omologate anual, Academia acordă anual doar zece astfel de medalii. Braşoveanca a intrat în Cartea Recordurilor pentru prima oară după ce a încheiat circuitul Seven Volcanoes, pe când avea doar 16 ani.

Crina „Coco" Popescu este născută în Bucureşti, însă s-a stabilit cu familia la Râşnov, pe când avea un an şi jumătate. Ca sportivă este legitimată la Clubul Montan Altitudine Râşnov, fiind antrenată de tatăl ei, Ovidiu Popescu.

Foto

Tânăra a decis că va deveni alpinist încă de la vârsta de şase ani. „Atunci am fost cu părinţii mei pentru prima dată la Vârful Omul. Şi atunci am spus că asta vreau să fac. Ţinând cont că fac chestia asta 200 de zile şi nopţi pe an, este clar că ne place şi mie, şi tatălui meu. Muntele m-a atras de mică pentru că e un loc unde poţi să stai cu tine însuţi. Nu e o problemă că eşti singur, că nu ai cu cine vorbi. Te gândeşti la lucrurile pe care le-ai făcut, la cele pe care le vei face", spune Crina Popescu.

Tânăra a stabilit până acum şapte recorduri mondiale de vârstă. Spune că nu a urmărit să devină faimoasă. A fost prima alpinista din lume care a reuşit să termine circuitul Seven Volcanoes - cei mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente. Coco a făcut echipă cu alţi trei alpinişti: Alex Abramov, Mario Trimeri şi Scott Woolams. În 2011 a fost declarată Alpinistul anului în România.

Pe aceeaşi temă:

O colecţie de Cartea Recordurilor dedicată lui Caragiale nu-şi găseşte locul în Ploieşti

O premieră în Cartea Recordurilor: colecţie impresionantă de cutii de pizza

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată