FOTO Braşovul, pionierul electrificării Căilor Ferate din România. Se împlinesc 50 de ani de la momentul care a revoluţionat mersul cu trenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul şef al unei secţii de electrificare din ţară a fost inginerul Gheorghe Mărginean

A fost nevoie de 50 de ani ca visul unor ingineri adevăraţi să devină realitate şi încă 50 pentru a cinsti memoria acelor oameni. La Braşov a luat fiinţă prima secţie de întreţinere a instalaţiilor, unitate care funcţionează şi astăzi la Braşov cu tot cu componentele originale.

Primul proiect de electrificare a liniei Bucureşti-Ploieşti-Braşov a fost prezentat în 1913, de inginerul I.S. Gheorghiu. Lucrările de electrificare aveau să înceapă însă abia în 1960, în 27 decembrie, atunci când maistrul Liviu Vintilă montează în staţia Predeal stâlpul metalic 69, primul stâlp de electrificarea la calea ferată.

În 1963 sunt terminate lucrările la tronsonul Braşov –Predeal şi astfel ia fiinţă şi prima secţie de întreţinere Instalaţii Fixe de Trancţiune Electrică din ţară. În luna mai linia de contact a fost pusă sub tensiune pentru circulaţia locomotivelor care au venit pentru probe şi licitaţie: două franceze, două suedeze, una cehoslovacă şi una est-germană. S-a optat pentru cele suedeze, iar primele locomotive electrice au sosit în 1965. În prima locomotivă electrică care a remorcat un tren de marfă la Vlădeţ, înainte de Predeal, a urcat şi şeful statului de atunci Gheorghe Gheorghiu Dej. Lucrările de electrificare au continuat, iar în 16 februarie 1969 sosea la Bucureşti prima locomotivă electrică.

Primul şef al unei secţii de electrificare din ţară a fost inginerul Gheorghe Mărginean. „ Din adolescenţă mi-am dorit să fiu printre pionierii electrificării  căilor ferate. Am absolvit în 1954, cu diplomă de merit, Factultatea de Electrotehnică la Budapesta, unde am stufist la bursier de stat. În 15 martie 1963 au ajuns la regionala CFR Braşov, iar în aprilie am fost numit primul şef al Secţiei de Electrificatre, pe tronsonul Braşov-Predeal“, îşi aminteşte Gheorghe Mărginean.

De atunci şi până astăzi au fost şcoliţi mii şi mii de specialişti, iar liniile electrificate s-au extins în toată ţara. La mulţi dintre ei chiar Gheorghe Mărginean le-a fost profesor.

Ceremonie solemnă în Gara Braşov

Astăzi la ora 10.00 ceferiştii din Braşov sărbătoresc cei 50 de ani de când mersul cu trenul a fost revoluţionat. Pe peronul întâi din Gara Braşov sunt aşteptaţi toţi foştii angajaţi care au pus umărul la electrificarea Căii Ferate din România. De la eveniment nu va lipsi nici primul şef al unei secţii de electrificare din ţară, inginerul Gheorghe Mărginean, ajuns acum la 83 de ani. După dezvelirea plăcii care marchează jumătate de secol de electrificare, braşovenii vor putea vedea şi primele utilaje folosite la eletrificarea căii ferate din România, dar şi cele moderne existente acum în dotarea CFR.

„Acel moment a marcat începerea transportului modern pe calea ferată din România. Ceremonia va aduna istoria vie a acestei secţii. Majoritatea celor care au participat la infăptuirea istoriei pe calea ferată sunt în viaţă şi vor fi prezenţi la eveniment. Este o mândrie pentru noi să ne întâlnim cu ei şi să-i sărbătorim aşa cum se cuvine“, ne-a declarat Gheorghe Zaharie, şef sucursala Electrificare CFR SA Braşov.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%