Faţadele din Centrul Vechi ar putea fi refăcute pe banii companiilor private

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul istoric este un magnet pentru turişti. FOTOAdevărul.

Propunerea îi aparţine consilierului local de la Forumul German, Cristian Macedonschi care doreşte schimbarea legislaţiei în domeniu.

Cristian Macedonschi spune că faţadele aflate în stare avansată de degradare reprezintă un pericol pentru braşovenii care trec prin centrul vechi.

„În primul şi în primul rând avem nişte faţade foarte valoroase în Centrul istoric, dar, din păcate, într-o stare de extraordinară degradare. Acestea, nu numai că nu mai sunt frumoase prin starea de degradare, sunt şi un pericol public. Trebuie neapărat găsită o soluţie pentru a urgenta restaurarea. Sunt doritori care vor să participe la lucrări de restaurare, dar, din cauza birocraţiei, nu răzbesc având în vedere că îţi trebuie şase-şapte luni până să obţii toate documentele necesare“, a spus Macedonschi, citat bzb.ro.

Consilierul susţine că sunt multe companii care s-ar implica în refacerea faţadelor. După refacere, acestea vor putea purta o plăcuţă pe care să se semnalizeze că faţade respectivă este făcută de compania respectivă. Macedonschi se va întâni cu primarul Sibiului pentru a „fura“ modelul oraşului vecin.

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet