Expoziţie interactivă pentru copii. Cei mici vor afla cum era viaţa pe vremea străbunicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţia poate fi vizitată la Poarta Ecaterinei. FOTOwww.romaniawordpress.com

Între 1 si 15 octombrie, copiii sunt aşteptaţi la Poarta Ecaterinei la o expoziţie interactivă care îi va purta prin lumea satul românesc de altă dată.

La expoziţia denumită sugestiv Dor copiii vor învăţa să ţeasă, să torcă, să coasă şi să facă ghemuri din lână. Expoziţia este o lecţie de istorie, un bun exerciţiu de îndemânare şi o călătorie frumoasă în lumea satului românesc. Copiii vor putea afla cum era pviaţa pe vremea străbunicilor lor, cum se jucau, cum trăiau. Pe parcursul desfăşurării expoziţiei vizitatorii, atât cei mici cât şi cei mari se vor putea delecta cu câteva snoave româneşti.

Expoziţia se poate vizita astfel: de luni pâna vineri, grupurile organizate în prima parte a zilei numai cu programare. După amiază, de la ora 17:00 sunt aşteptate toate familiile dornice să petreacă timp liber de calitate. În weekend expoziţia este deschisă între orele 11:00 şi 14:00. Un bilet costă 12 lei/ copil, iar adulţii nu plătesc bilet. Programări se pot face la telefon a 0721.028967.

y

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări