EXCLUSIV Pilotul dispărut se antrena pentru un zbor de 1.000 de kilometri cu planorul. Colegii spun că era cel mai bun pilot al României la acest tip de aparat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Crăciun se afla la primul zbor cu planorul S-1 Revelation. Era cel mai bun pilot român la zborurile de distanţă, iar colegii spun că era un profesionist desăvârşit, care pregătea extrem de bine fiecare zbor.

Mircea Crăciun (57 de ani), pilotul dispărut joi după-amiază este originar din judeţul Covasna. Era legitimat la Aeroclubul Iosif Şilimon de la Ghimbav şi avea la activ mii de ore de zbor. Mircea Crăciun a participat şi la competiţii internaţionale şi era un pilot cu mare experienţă. Joi a fost primul său zbor cu planorul de tip S-1 Revelation .

„Mircea Crăciun era pilot comandant. Deşi îndeplinea toate condiţiile necesare, nu a dorit să obţină calificarea de pilot instructor. Avea peste 3.000 de ore de zbor la activ, era un pilot experimentat. Nu ştiu ce s-a putut întâmpla, nu putem să facem presupuneri în acest moment. Din ce ştiu, era primul lui zbor cu acest tip de planor şi era un zbor de familiarizare cu aparatul“, ne-a declarat Cătălin Asăvoae, pilot instructor avion şi planor.

Cel mai bun pilot din România

Mircea Crăciun este caracterizat ca un pilot extrem de minuţios care îşi pregătea cu mare atenţie fiecare zbor. „Mircea Crăciun era cel mai bun pilot la distanţă din România în ceea ce priveşte zborul cu planorul. Un pilot foarte motivat şi foarte bine cotat pe plan mondial. A reuşit un zbor de 700 de kilometri. Distanţa se calculează in linie dreaptă, iar un astfel de zbor înseamnă distanţa de la Tulcea la Baia Mare. Intenţiona să facă şi un zbor de 1.000 de kilometri, ceea ce ar fi însemnat că ar fi depăşit graniţele ţării. Putem spune despre Mircea Crăciun că era un rebel prin excelenţă, dar un pilot extrem de motivat şi foarte minuţios. Înainte de fiecare zbor verifica cu atenţie toate condiţiile, de la cele tehnologice şi până la cele meteorologice. Era extrem de bine pregătit. Acum era pentru prima dată când beneficia de tehnică ultramodernă“, ne-a declarat Cristinel Popescu, instructor de paraşutism la Aeroclubul din Ghimbav.

Planorul S-1 Revelation, pe care îl pilota Mircea Crăciun este fabricat in Africa de Sud. Este construit din fibră de sticlă, fibră de carbon şi kevlar. Cu o lungime de 7 metri şi o anvergură a aripilor de 18 metri, poate atinge o viteză maximă de aproape 300 de kilometri pe oră. Electronica de la bord este de ultimă generaţie.

Sistemele de înregistrare ale planorului ar putea face lumină în acest caz

Planorul pe care îl pilota Mircea Crăciun are dispozitive de înregistrare, iar când va fi găsit va putea oferi informaţii despre ce s-a întâmplat. Nu are însă sisteme care să permită exact localizarea lui. „Nu pot spune ce s-ar fi putut întâmpla. Cu un asfel de planor se pot parcurge 100 de kilometri într-o oră, deci practic într-o oră poţi să fii la 100 de kilometri faţă de aerodromul de decolare. Se poate ateriza în afara aerodromului. Principala condiţie şi pentru copiii care fac planorism este să efectueze o aterizare în plan necunoscut. Este adevărat că acest tip de planor avea nevoie de un spaţiu de aterizare mai larg, dar nu cred că acest lucru ar fi fost o problemă la experienţa lui Mircea Crăciun. Nu putem şti de ce nu a cerut ajutor dacă au fost probleme, de ce nu a comunicat locul în care se afla. Cred însă că dacă ar fi avut cea mai mică posibilitate să comunice ar fi făcut-o. Planorul are însă sistemele necesare şi când va fi găsit va putea să ofere date despre fiecare secundă a zborului“, a mai spus Cristinel Popescu.

Căutat cu drone, elicoptere, avioane şi peste 900 de oameni

Pilotul dispărut este căutat  în şapte judeţe (Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Harghita, Buzău şi Neamţ) şi peste 900 de persoane participă la acţiune. De asemenea cinci elicoptere şi alte cinci avioane încearcă să îl găsească. S-au folosit şi drone în încercarea de localizare a pilotului.

„Şi astăzi ne alăturăm celorlalte structuri din MAI şi MApN în căutarea pilotului şi planorului cu 5 avioane conduse de piloţi specializaţi, în frunte cu George Rotaru. De asemenea, pentru a consolida echipa şi în încercarea noastră de a găsi atât pilotul cât şi planorul,  am mai trimis  pentru căutare încă un elicopter de la o altă unitate a Ministerului Transporturilor  - Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă“, a declarat Dragoş Titea, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!