EXCLUSIV Braşov: 50 de ani de la primul stâlp de electrificare a Căilor Ferate Române (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 1 august 1963, tronsonul Braşov-Predeal a devenit prima cale ferată normală, electrificată din România, fiind pusă în exploatare doi ani mai târziu. Cu ocazia aniversării, în staţia  Buşteni a fost expus, pentru vizitatori, cel mai vechi tren electric care a circulat vreodată în România.

Pe 27 decembrie 1960, istoria CFR-ului avea să se schimbe odată cu montarea, în staţia Predeal, a primului stâlp electrificat, un nou sistem de tracţiune a trenurilor menit să uşureze transportul pe calea ferată.

Stâlpul care a împlinit ieri 50 de ani este un turn metalic de 20 metri înălţime şi a fost montat de maistrul Liviu Vintilă. Cu ajutorul acestuia şi a altor stâlpi de acest gen, pe 1 august 1963, tronsonul Braşov-Predeal a devenit prima cale ferată electrificată din România, fiind pusă în exploatare doi ani mai târziu.

Piesă de muzeu

Ceremonia de ieri a început în staţia Buşteni, unde a fost expus primul şi cel mai vechi tren electric industrial pentru cale ferată îngustă din România.

„Acest tren a fost în serviciul fabricii de hârtie Buşteni între anii 1894-2003. El era folosit la transportul lemnului necesar producerii celulozei adus cu funicularul de la Exploatarea Brătelu, din munţii Bucegi, dar şi la transportarea de mărfuri diverse în interiorul fabricii", a declarat inginerul Radu Bellu, de la Regionala de Căi Ferate Braşov.

Locomotiva electrică şi vagonetul sunt componente originale ale trenului electric, iar expunerea lor pentru public a fost realizată cu ocazia reabilitării căii ferate Câmpina-Predeal. „Locomotiva electrică a fost fabricată la data de 1 iulie 1913, la Berlin, are o lungime totală de 5.700 mm, o greutate de 3,5 tone, cu ecartament de 700 mm. Ataşat acestei locomotive este vagonul platformă, fabricat tot în 1913 la Berlin. Acesta are o lungime de 6.500 mm, o greutate de 4,5 tone şi este dotat cu frână manuală", a mai spus inginerul.

Primele lucrări de electrificare, la Predeal

Imediat după ceremonia de la Buşteni, festivităţile s-au mutat la Predeal pentru săbătorirea celor 50 de ani de la începutul lucrărilor de electrificare. Cu această ocazie, veteranii electrificării Căilor Ferate Braşov-Bucureşti s-au adunat în staţia de la Predeal, pentru a închina un pahar de şampanie, iar cele mai interesante drezine şi locomotive electrice au defilat spre deliciul spectatorilor.

VEZI AICI PARADA DREZINELOR SI A LOCOMOTIVELOR 477-551-2 si 40-0608-6.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV