Exclusiv. Aşa arată bazinul olimpic de şapte milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul de înot este gata de inaugurare. FOTONuţulescu George.

Bazinul Olimpic a fost refăcut din temelii şi va fi inaugurat, cel mai probabil, la finele acestei luni. Bazinul a fost deja umplut cu apă şi arată excepţional, comparativ cu vechea construcţie ce a fost demolată.

Bazinul Olimpic a fost ridicat de zero şi a costat 7 milioane de euro. Pe lângă bazinul olimpic cu zece culoare, la subsol va mai exista o piscină pentru copii şi una pentru persoane cu dizabilităţi. Noul bazin va avea 4.800 de metri pătraţi şi zece culoare, faţă de 2.800 de metri pătraţi şi opt culoare.

 Noua construcţie este pe trei niveluri, iar, în total, vor fi 900 de locuri în tribune, de o parte şi de alta a bazinului, urmând ca la subsol să fie alte două bazine mai mici, unul pentru copii şi altul pentru persoane cu dizabilităţi.

Competiţii de polo

Conform proiectului, Bazinul de înot va putea fi utilizat atât de sportivii de performanţă, pentru antrenamente, cât şi de copiii care doresc să ia cursuri de înot sau de persoanele care doresc să se relaxeze sau să facă tratament. Primarul a precizat că în noul bazin de la Braşov se vor putea desfăşura şi competiţii de polo şi chiar să se dezvolte acest sport şi la Braşov.

Totodată, complexul sportiv va mai fi dotat la subsol şi cu o zonă de recuperare pentru sportivi(care va include cabinete medicale, bazin, duşuri, grupuri sanitare, vestiare), saună, masaj şi hidroterapie. La etaj va exista un cabinet antidoping, dar şi un foaier, unde vor fi baruri, iar pe timp de vară o terasă cu şezlonguri.

Bazinul de înot de la Braşov a fost construit în 1978, fiind reparat şi consolidat între anii 1986-1987, de atunci realizîndu-se doar mici modificări, reparaţii ori amenajări, care însă nu au împiedicat degradarea din ce în ce mai accentuată a clădirii. De aceea, s-a decis ca să fie ras din temelii, iar noua construcţie să fie făcută de la zero.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul