Epava planorului dispărut în luna august a fost găsită în masivul Postăvaru. Printre rămăşiţele aparatului de zbor se află şi trupul pilotului Mircea Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de căutare care au ajuns în zonă au confirmat că aparatul găsit prăbuşit în Postăvaru este planorul pilotat de Mircea Crăciun, care a dispărut în luna august.

UPDATE 15.15. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă explică şi de ce epava planorului nu a fost găsită în vară deşi zona în care a fost descoperit azi a fost verificată.

„În cursul verii, Masivul Postavarul, o zonă de peste o mie de hectare, a fost inclusă în arealul de căutare de mai multe ori, cu personal de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, de la Jandarmeria Montană, inclusiv cu alpinişti în zonele abrupte, precum şi cu alte forţe venite în sprijin. De asemenea, zona a fost verificată şi din aer atât cu elicoptere, cât şi cu drone, dar cu toate eforturile depuse, aparatul de zbor nu a putut fi identificat din cauza pădurii foarte dese. Misiunea de identificare a aeronavei a rămas permanentă pentru personalul din zonă, care au efectuat verificări, de mai multe ori, pe baza indiciilor furnizate de la persoanele care au frecventat zona ca turişti. Acum, o astfel de sesizare s-a confirmat“, se mai arată în comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

UPDATE 15.00. Prima echipă de jandarmi şi salvamontişti ajunsă la faţa locului a confirmat că epava este a planorului dispărut în luna august şi că printre rămăşiţele aparatului de zbor se află şi cadavrul pilotului Mircea Crăciun. Şi familia pilotului a plecat spre locul unde a fost descoperită epava. Este vorba despre unul dintre fii şi sora pilotului Mircea Crăciun. În zonă sunt aşteptaţi să ajungă criminaliştii şi procurorii care vor strânge probe şi vor începe o anchetă pentru a afla cauzele prăbuşirii planorului.

„Echipajele de căutare formate din pompieri, salvamontişti, jandarmi montani, vânători de munte şi poliţişti au ajuns în zona indicată din Munţii Postăvaru. Din primele verificări, seria aparatului de zbor identificat (5855) corespunde cu cea a planorului dat dispărut la începutul lunii august din acest an. Totodată, forţele de la faţa locului au descoperit rămăşiţe umane la bordul aparatului de zbor. A fost asigurată perimetrarea zonei, cazul fiind preluat de către organele abilitate, care vor cerceta cauzele şi împrejurările producerii evenimentului“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

UPDATE 13.40. Potrivit primelor informaţii un turist a sunat la 112 după ce ar fi văzut bucăţi dintr-un aparat de zbor care se pare că este planorul dispărut în 6 august. Se pare că şi cadavrul pilotul Mircea Crăciun este în epava planorului. Informaţiile nu sunt încă confirmate oficial, dar sunt de încredere spun surse din cadrul ISU Braşov, mai ales că se pare că turistul care a sunat la 112 şi care se afla pe un traseu nemarcat, ar fi indicat şi numărul de înmatriculare al planorului.

Echipe de salvamontişti şi jandarmi montani se deplasează acum spre locul indicat de turis, dar accesul este unul dificil, iar operaţiunea va dura câteva ore. Zona despre care se vorbeşte acum a fost verificată şi în vară la câteva zile după dispariţia aparatului de zbor, dar atunci nu s-a descoperit nimic probabil din cauza vegetaţiei foarte bogate.

„În jurul orei 11.44, prin apel pe numărul unic de urgenţă 112, a fost primită informaţia că în Munţii Postăvaru (Muchia Cheii, zona Groapa de aur), au fost identificate obiecte asemănătoare unui aparat de zbor. Echipaje mixte formate din pompieri, salvamontişti, jandarmi montani, vânători de munte şi poliţişti s-au deplasat spre locul indicat pentru a verifica informaţiile puse la dispoziţie. Zona de verificare este extrem de dificilă, având în vedere terenul accidentat şi pantele abrupte specifice zonelor montane. După elementele identificate la faţa locului, vom reveni cu precizări“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

12.50. Pilotul Mircea Crăciun a dispărut în luna august după ce a plecat cu panorul de la Ghimbav. „Sunt informaţii mult mai certe, de încredere, în sensul că au fost primite informaţii tehnice care confirmă că sunt resturile aparatului de zbor pe muchia Cheii”, a precizat prefectul Mihai Mohaci.

Mircea Crăciun se afla la primul zbor cu planorul S-1 Revelation. Era cel mai bun pilot român la zborurile de distanţă, iar colegii spun că era un profesionist desăvârşit, care pregătea extrem de bine fiecare zbor. Era legitimat la Aeroclubul Iosif Şilimon de la Ghimbav şi avea la activ mii de ore de zbor. Mircea Crăciun a participat şi la competiţii internaţionale şi era un pilot cu mare experienţă.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”