Elevii sunt invitaţi să-şi petreacă vacanţa la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii vor învăţa să deseneze, să modeleze în lut sau să brodeze foto: arhivă

„Casa Mureşenilor" îi invită pe elevi la programe educative pe timpul vacanţei de vară.

„Vacanţa artelor la muzeu" are anul acesta un program de 5 module - care pot fi grupate la rândul lor în 5 grupe diferite de învăţare şi joacă pe diverse domenii ale educaţiei muzeale.

Astfel, în vara anului 2011 activităţile încep pe data de 25 iunie cu grupa "Kinder", la care pot participa copiii de vârstă preşcolară - în special cei de la grădiniţă. Această activitate durează între 25 iunie şi 29 iunie, de la orele 10 la 12, îndrumaţi fiind de o educatoare. Participanţii vor învăţa, dansa, asculta poveşti, activităţi interactive, teatru. Numărul maxim de participanţi la grupă va fi de 20 de copii.

A doua grupă de participanţi la programul de educaţie muzeală va face modelaj în lut timp de o săptămână - în perioada 2-6 iulie - în atelierul unui artist braşovean. Numărul maxim de participanţi va fi de 10.

A treia grupă va începe activitatea pe 5 iulie până la sfârşitul lunii iulie, în fiecare zi de marţi şi joi a săptămânii, între orele 10-12, vor fi programe de educaţie muzeală astfel: "Copiii restauratori", "Mituri şi legende despre Braşov", "Vestimentaţia în sec. al XIX-lea", "Protejarea patrimoniului mobil şi imobil", lectură publică, jocuri logice interactive, desen, modelaj în lut. Noutatea de la acest curs este programul intitulat "Mânuţe îndemânatice", unde participanţii vor învăţa cu două îndrumătoare să facă ornamente, să împletească, să confecţioneze felicitări, păpuşi pentru degete, cercei, brăţări, magneţi. Grupul ţintă pentru cele două module de mai sus sunt elevii cu vârsta între 6 şi 14 ani.

A patra grupă de educaţie muzeală este adresată în special fetelor cu vârsta între 8 şi 16 ani şi se numeşte "Şcoala de cusături, broderie şi mâncare bună". La acest curs pot participa la cerere şi băieţi. Copiii vor învăţa să coasă, croşeteze, brodeze, vor afla reţete şi secrete culinare pentru o mâncare sănătoasă. Numărul maxim de participanţi este de 20 elevi şi se va desfăşura în fiecare miercuri începând cu data de 18 iulie, timp de patru săptămâni.

A cincea grupă şi ultima, îşi va începe activitatea în luna august şi va fi o grupă dedicată desenului. Vor fi patru întâlniri sub îndrumarea unui artist braşovean. Elevii cu vârste între 6 şi 16 ani vor desena, picta, confecţiona măşti şi păpuşi pentru teatru; numărul maxim de participanţi va fi de 20 de elevi. Specificăm faptul ca unele din aceste activitati se vor desfăşura în muzeu, cele mai multe, dar şi în spaţiul public şi în ateliere ale artiştilor.

Preţul pentru fiecare modul este de 20 lei/participant sau 5 lei/activitate.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie