Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă“, prezentat la Braşov în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentar despre viaţa Regelui Mihai FOTO Primăria Braşov

Producătorul John Florescu şi asociatul său, Dan Drăghicescu, au adus la Braşov documentarul istoric „Regele Mihai: Drumul către casă”.

Braşovenii pot vedea miercuri, 25 mai, la cinematograful Astra, unul dintre cele mai importante documentare ale secolului al XX-lea. „Regele Mihai: Drumul către casă”, produs de americanul de origine română John Florescu, rulează la cinematograful braşovean, de la ora 19:00. Producător asociat este Dan Drăghicescu. Născut la Boston, John Florescu este fiul celebrului istoric şi profesor universitar Radu Florescu. 

„Eu am făcut un film despre viaţa Regelui Mihai. Primul film a fost în 2016 şi a fost viaţa de la început până a plecat, în 1948, în Elveţia. Filmul difuzat astăzi aduce în plus şi viaţa de după 1948, de după exil, până în 2017, când a murit aici, în Bucureşti”, a spus John Florescu. 

Versiunea prezentată în premieră la Braşov aduce noi materiale video şi relatări despre perioada complicată a tinereţii Regelui Mihai, aşa cum a fost ea descrisă în jurnalul personal al Regiei Maria. 

Proiecţia face parte din Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022. 

„Mă bucur să fiu în Braşov pentru această proiecţie specială. Aşa cum gândim noi, producătorii de film istoric, istoria bine înţeleasă în prezent reflectă viitorul. Este un film document pentru care avem arhive din 15 ţări, incluzând Arhivele Naţionale din România, Marea Britanie, Germania, Rusia sau Bulgaria”, a explicat Dan Drăghicescu, producătorul asociat al filmului. 

Evenimentul este organizat de Casa de Producţie Chainsaw Europe, îm parteneriat cu History Channel şi Primăria Braşov. 

 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Antrenor de handbal arestat pentru corupere sexuală a minorilor. Ce echipă pregătea bărbatul

Incoruptibilul din Râşnov loveşte din nou: un alt şofer care a vrut să-i dea mită a ajuns pe mâna Anticorupţiei

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul