Deși scumpe, băncile inteligente din centrul Brașovului sunt pe placul cetățenilor. Cum se pot încărca telefoanele mobile

0
Publicat:

În Centrul Istoric al Brașovului, Primăria a montat mai multe bănci la care pot fi încărcate dispozitivele mobile. Fiecare a costat peste 7.000 de euro, dar localnicii spun că merită

Băncile inteligente din Centrul Istoric al Brașovului FOTO Ioan Buciumar

La sfârșitul săptămânii trecute au apărut primele bănci inteligente în zona centrală a Brașovului. Trecătorii care au nevoie să își încarce telefonul o pot face la aceste bănci, fie că au cablu asupra lor sau nu. În plus, în zona băncilor există și acces wireless la Internet și alte câteva servicii pentru cei care folosesc telefoane, tablete sau laptopuri. Băncile sunt dotate cu câte două celule fotovoltaice pentru energia necesară, astfel că prețul băncilor este unul destul de ridicat.

Municipalitatea le propune brașovenilro și turiștilor să probeze noul mobilier urban inteligent – este vorba de bănci al căror șezut este format din panouri fotovoltaice, iar energia verde produsă de aceste panouri poate fi utilizată pentru încărcarea device-urilor mobile, fie că vorbim de încărcare prin fir, fie că vorbim de încărcare contactless. De asemenea, sunt dotate cu senzori de măsurare a calității aerului, cu sistem de Internet wireless, iluminat intelgient și aceste bănci pot transmite și mesaje preînregistrate”, a anunțat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov.

„Mi se pare foarte utilă ideea”

Pentru cei cu care am stat de vorbă, utilitatea băncilor este mai importantă, chiar dacă fiecare bancă a costat aproximativ 7.000 de euro.

Ce-i mai scump e panoul acela solar. Statul nu-și recuperează banii pe el. Dacă era cu fisă, să îți încarci telefonul, băgai fisa, își scotea banii. Altfel, nu văd cum să scoată banii”, crede un pensionar.

Foarte, foarte frumoasă și mi se pare foarte utilă ideea pentru că ți se întâmplă de foarte multe ori să rămâi fără baterie pe stradă și nu știi niciodată”, a spus un tânăr venit în vizită la Brașov.

Probabil, dacă au făcut așa, au gândit să fie bine. Pe mine, personal, poate nu mă ajută, dar cred că sunt oameni care sunt ajutați de aceste bănci. Eu nu am rămas fără baterie pe stradă pentru că nu plec fără baterie de acasă, nu mă bazez că sunt bănci în oraș care-mi încarcă telefonul”, este de părere o tânără.

Merge-nspre bine. Tehnologia avansează și e util. Rămâi fără baterie și așa știi că ai încărcat, ai rezolvat și mergi mai departe. Am rămas și eu fără baterie și am încărcat în autobuz. Am lăsat 10 minute și după aia a mai mers”, a spus o pensionară.

Interesant, e interesant. Cred că e pentru încărcarea telefonului, dar mă gândeam că poate e și caldă, că mie-mi place să stau pe cald. Cred că e solar și mi se pare interesant pentru că am văzut că e ceva nou, noi suntem pentru nou. E foarte comod. Trebuie să așteptăm încă două ore să ne schimbăm buletinul și chiar e necesar, că e oraș european”, a opinat o altă pensionară.

Pentru că soarele trebuie să ajungă la celulele fotovoltaice, băncile au în partea superioară sticlă, astfel că nu este prea comod ca o persoană să se așeze pe ele, în special vara. Mai mult, acestea nu au nici spătar, încât cei care își încarcă dispozitivele nu vor fi tentați să rămână foarte mult pe bancă.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat