Deputatul Mihai Donţu, acuzat oficial de ucidere din culpă după ce a omorât un om pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au adus astăzi la cunoştinţă deputatului că este pun sub urmărire penală pentru ucidere din culpă. Mihai Donţu a refuzat să facă declaraţii.

Accidentul s-a produs în 4 ianuarie pe Calea Bucureşti. Mihai Donţu, în vârstă de 42 de ani, mergea spre casă şi era la volanul unui autoturism marca BMW, pe care îl împrumutase, din cauză că maşina lui era defectă şi trimisă în service.  Parlamentarul se îndrepta spre casă, la Săcele, şi conducea în condiţii de iarnă, pe ninsoare, întuneric şi cu vizibilitate redusă. Donţu spune că nu a văzut pietonul de 60 de ani pe care l-a accidentat mortal.

Procurorii Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi astăzi i-au adus la cunoştinţă lui Mihai Donţu că acuzat oficial de ucidere din culpă. Deputatul PNL nu a  făcut nicio declaraţie şi a stat mai puţin de o oră la sediul Parchetului General. Rezultatele analizelor de sânge au arătat că deputatul nu era băut în momentul accidentului. Urmează să se finalizeze şi expertiza maşinii care va stabili ce viteză avea autoturismul în momentul accidentului.

Mihai Donţu este membru PNL de 23 de ani şi a fost consilier judeţean în perioada 2000-2008, iar din 2008 este membru în Comisia Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor. 

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete