Decor spectaculos în Piaţa Sfatului de sărbători. Va exista o zonă magică special pentru fotografii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţeta din Poveste unde braşovenii şi turiştii vor putea face poze cu decorul superb din Piaţa Sfatului este o premieră şi edilii speră să atragă cât mai mulţi vizitatori.

Decorul Piaţetei din Poveste este unul spectaculos. Va exista jilţul lui Moş Crăciun în care braşovenii şi turiştii se pot aşeza pentru fotografii. El va fi străjuit de doi doldaţi din Spărgătorul de Nuci în mărime naturală. Aceştia vor păzi şi cartea de legende ale Braşovului. Totul într-un decor de lumini spectaculos. În Piaţa Sfatului, cei nouă stâlpi de iluminat public vor fi ornaţi pe acelaşi model ca bradul pentru a fi replici mai mici ai acestuia, acesta fiind un alt element de noutate în acest an. Bradul, ca şi stâlpii, vor reuni toate cele trei culori ale luminiţelor din restul zonelor, respectiv roşu, auriu şi argintiu. 

„Având în vedere faptul că în fiecare an, braşovenii şi turiştii se fotografiază alături de bradul de Crăciun, în acest an vom amenaja o zonă destinată fotografierii, unde vom încerca să aducem două elemente noi: un jilţ al Moşului Crăciun, încadrat de două figurine-soldat din Spărgătorul de nuci, şi o carte de poveşti luminoasă, care va purta logo-ul deja cunoscut al evenimenteleor de iarnă Braşov - oraş din poveste “, a declarat administratorul public al municipiului, Miklos Gantz.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată