Cum s-au transformat salvamontiştii în taximetrişti pentru turiştii de weekend. Noua modă la Poiana Braşov: căratul geamantanelor pe pârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii din Poiana Braşov au avut un număr record de intervenţii în acest sezon: 501. Majoritatea însă nu aveau nicio legătură cu persoane rănite în Masivul Postăvaru.

Salvamontiştii sunt chemaţi de turiştii care părăsesc pârtiile şi nu mai găsesc drumul, de schiori care îşi pierd placile sau schiurile sau de cei cărora li s-au rupt legăturile de clăpari şi le este greu să revină la baza pârtiei. În plus au fost cazuri în care turiştii au ales pârtia pentru a scurta drumul, trăgând după ei geamantanele care s-au împormolit în zăpadă. În plus, sunt turişti care se aventurează pe trasee nemarcate şi apoi sună la Salvamont că s-au rătăcit.

Salvatori montani nu pot refuza niciun apel, dar se pot lua măsuri împotriva celor care nu au de fapt vreo urgenţă. Turiştii care folosesc Serviciul Salvamont pe post de taxi pot fi amendaţi cu 500 de lei şi pot fi obligaţi să suporte toate costurile intervenţiei.

„Salvamontiştii fac un apel către turişti să apeleze acest serviciu doar în cazuri justificate. Serviciul Salvamont nu intervine pentru găsirea plăcilor/schiurilor pierdute pe pârtii sau din instalaţiile de transport pe cablu sau în cazul schiorilor carora li s-au rupt clăparii sau legăturile“, au anunţat Salvamoniştii.

Potrivit regulamentului din Poiana Braşov, în zonele unde se schiază, au acces doar snowmobilele celor de la Salvamont, Jandarmeria Montană ori ale operatorului de întreţinere a pârtiilor. Persoanele care încalcă aceste prevederi sunt pasibili de sancţiuni pecuniare între 1.000 şi 2.500 de lei. De asemenea pe pârtie este permis accesul doar cu schiuri şi placi de snowboard, nu cu geamantane.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!