Cum s-a colorat râul dintr-un sat pitoresc de munte din România. „Este un pigment foarte concentrat de culoare acrilică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incident mai puţin obişnuit a avut loc într-un cochet sat din judeţul Braşov, unde apa unui pârâu s-a colorat într-un albastru intens.

Întreaga întâmplare a fost făcută cunoscută de Silviu Ivan-Nunvailer, care a postat pe Facebook mai multe fotografii, însoţite de un scurt text în care semnalează neobişnuitul eveniment.

„Aşa arată Pârâul Tisa din Simon, Comuna Bran, astăzi 18 Mai 2020. Sursa poluării este pe Strada Valea Tisei, între numerele 16 şi 20. Am sunat la 112, Garda de Mediu Braşov sş Primăria Bran care va trimite agenţi de la poliţia locală să constate deversarea. Voi trimite o sesizare scrisă către Garda de mediu diseară”, a scris Nunvailer.

A revenit ulterior şi a clarificat situaţia şi a informat că poliţiştii locali au amendat un artist local, după ce s-a stabilit că vopseaua care a ajuns în apele pârâului şi i-a dat această culoare neobişnuită a provenit din curtea acestuia,

„Am sunat în dimineaţa asta la politţa locală din Bran. Agenţii au fost ieri, au constatat problema şi au aplicat o amendă. În râu a ajuns vopsea acrilică concentrată din curtea unui artist local. Am discutat telefonic şi cu doamna Anne Chiriţescu de la care a pornit accidentul şi care a comentat mai jos la aceasta postare”, a adăugat Nunvailer.

Pictoriţa Anne Chiriţescu a explicat şi ea ce s-a întâmplat: „Din fericire a fost doar un mic accident nefericit! A fost spart din greşeală un bidon cu pigment foarte concentrat de culoare acrilică, pe bază de apă, pentru pictură. Non toxică şi non alergică”, a precizat artista, care s-a şi scuzat. „Dintr-o proastă inspiraţie., spărgându-mi-se un pigment de vopsea acrilică albastră, am curăţat găletuşa în pârâu. I-am spus poliţistului care achetează că eu am facut nesăbuinţa deoarece el nu vazuse nici o urmă... Am luat amendă. Îmi asum. Mă simt îngrozitor de ceea ce am facut, cu atât mai mult cu cât şi eu şi soţul sunt apărători ai mediului şi vroiam să facem la rândul nostru, o sesizare pentru dejecţiile care sunt vărsate de către săteni, în acest pârâu.... Şi nu numai. Resturi de ţuică...borhot etc”, a mai scris artista, care a anunţat la final că îi invită pe toţi cei care au criticat-o sau aui dat dovadă de înţelegere la un ceai, la sugestia unuia dintre cei care au comentat pe marginea subiectului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete