Cum facem diferenţa între infarct şi atac de panică. Cardiolog: „La infarct devine dezorientat pacientul şi se prăbuşeşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durerea foarte mare în piept poate fi semnul unui infarct FOTO Arhivă

Infarctul şi atacul de panică au simptome asemănătoare, însă efectele lor sunt complet diferite. Infarctul are urmări ireversibile şi poate fi fatal.

Atacul de panică apare de obicei atunci când ne este frică de ceva, în urma unor şocuri emoţionale puternice sau a stresului prelungit.

„Sunt persoane care sunt predispuse la astfel de atacuri de panică, sunt acele persoane care suferă de anxietate. Atacul de panică se declanşează de obicei pe fondul unui stres emoţional intens sau atunci când persoana suferă un şoc puternic. Un atac de panică durează între 5 şi 20 de minute şi este neplăcut. Persoanele care sunt predispuse la astfel de atacuri învaţă în timp cum să evite situaţiile care le cauzează. Dacă atacurile se repetă frecvent atunci trebuie consultat un medic, deoarece sunt medicamente, anxiolitice de obicei, care pot preveni aceste atacuri“, spune medicul cardiolog Ioan Gonea.

Infarctul miocardic este mult mai periculos. Poate apărea la efort fizic, în cazul stresului foarte mare, dar de multe ori apare şi la repaus la persoanele cu probleme cardiace. Poate fi fatal, dacă nu se intervine rapid. „Infarctul este o problemă serioasă şi poate fi fatal la orice vârstă. Din cauza stresului a început să apară şi la persoane sub 40 de ani care nu se ştiau că au probleme cardiace. Bărbaţii sunt mai predispuşi la infarct decât femeile. De asemenea, persoanele suprapoderale riscă să facă infarct la vârste mai tinere“, mai spune medicul.

Durerea face diferenţa

Simptomele celor două afecţiuni sunt asemănătoare, dar intensitatea şi locul unde este poziţionată durerea poate face diferenţa. „La atacul de panică apar palpitaţiile, durerea în partea stângă, stările de sufocare, ameţelile şi chiar stările de leşin. În infarct apare imediat o durere foarte puternică în piept care poate coborî pe braţe. Pacientul devine dezorientat şi de multe ori se prăbuşeşte. Sunt şi cazuri în care infarctul este mai puţin sever şi poate fi dus pe picioare cum se spune. Omul simte însă o oboseală foarte mare imediat după criza cardiacă. Practic tipul de durere poate face diferenţa între un infarct şi un atac de panică. La infarct este mai intensă durerea şi este exact în piept şi uneori spre gât. La atacul de panică este mai puţin intensă şi senzaţia apare mai ales spre partea stângă“, mai spune cardiologul.

Nu ignoraţi simptomele

Dacă aveţi o criză care poate fi un atac de panică sau un infarct, cel mai bine este să mergeţi la medic. „Chiar dacă există o diferenţă între cele două afecţiuni, doar specialiştii pot fi siguri 100%. Pacientul nu poate face mereu această diferenţă. Cel mai bine atunci când apar dureri în piept, senzaţii de sufocare şi leşin este bine să vă prezentaţi la medic. Mai bine să veniţi degeaba, decât să ignoraţi simptomele şi criza să fie una fatală sau cu urmări pe termen lung“, mai spune medicul.

Pe aceeaşi temă:

Cele mai frecvente boli de inimă

Frigul agravează bolile de inimă. Cât de mult creşte riscul de infarct în timpul iernii şi ce ne sfătuiesc medicii să facem

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători