Cu cortul sau rulota, cea mai ieftină vacanţă la munte FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţii de criză economică, tot mai mulţi turişti aleg vacanţele ieftine, petrecute în mijlocul naturii. Campingurile din judeţul Braşov au fost luate cu asalt în această vară de turişti dornici să se relaxeze la munte, fără a fi nevoiţi să scoată din buzunare sume exorbitante.

Criza i-a determinat pe cei mai mulţi români să renunţe la vacanţele luxoase, la hotele de cinci stele, şi să se reorienteze către condiţii mai simple şi mai ieftine de cazare. Chiar dacă nu e prevăzut cu piscină şi saună, cortul a revenit la modă, după ce buzunarele turiştilor s-au tot golit în ultimii ani. Iar pentru o vacanţă de câteva zile sau o săptămână, turiştii caută un loc într-un camping la munte, astfel încât să beneficieze şi de apă curentă sau de energie electrică.

Click pe imaginile de mai sus pentru vedea o fotogalerie cu atmosfera din campinguri!

Pretenţioşii campingului, care nu rezistă fără să aibă la îndemână  bucătărie şi baie, au la dispoziţie rulota, ca posibilitate de cazare. Cei care deţin astfel de bijuterii pe roţi  se pot opri şi în zone mai puţin amenajate pentru a petrece o vacanţă la umbra brazilor.

Relaxare la Dârste

Cel mai apropiat camping de Braşov este cel de la Dârste. Complexul este situat pe drumul naţional 1, chiar pe valea râului Timiş şi este unul dintre cele mai bine dotate spaţii de campare din zonă. Datorită accesului facil, cele 100 de locuri de campare sunt extrem de căutate. Duşurile oferă în permanenţă apă caldă, iar grupurile sanitare sunt modernizate.

Turiştii care aleg Campingul Dârste trebuie să plătească 13 lei de persoană, pe noapte, la cort şi 65 de lei, pentru două persoane care vin cu rulota. Pentru rulote, se adaugă o taxă de 12 lei pe zi, de la a treia persoană în sus. Complexul de la Dârste are activitate şi în afara sezonului estival pentru că turiştii se pot caza şi la căsuţe, de două şi patru locuri. În funcţie de confortul oferit, preţul acestora variază între 55 de lei şi 240 de lei, pe noapte.

Cu cortul, lângă casa lui Dracula

Turiştii care doresc să  îşi petreacă vacanţa în zona Bran au la dispoziţie campingul din apropierea castelului din localitate. Camparea este ceva mai scumpă aici, însă şi peisajul este pe măsură. Pe o suprafaţă de 36.500 de metri pătraţi sunt amenajate 67 de locuri de campare, în cadrul „Vampire Camping".

Cei care vin cu cortul trebuie să plătească pe zi 17 lei de persoană, plus 9 lei pentru maşină şi 13 lei pe cort. În schimbul acestor bani, turiştii primesc 100 de metri pătraţi, spaţiu de campare. Administratorii campingului pun la dispoziţie doritorilor corturi bungalow, de câte şase persoane, în schimbul a 100 de lei, pe noapte.

Cei care vin cu rulotele trebuie să plătească zilnic câte 25 de lei de persoană şi 17 lei pentru „casa pe roţi". Cei care îşi petrec ziua în camping, dar nu vor să înnopteze aici, trebuie să plătească 9 lei, pentru a beneficia de toate facilităţile zonei amenajate. „Majoritatea turiştilor care campează la noi sunt străini şi vin special în această zonă pentru a se bucura de mitul lui Dracula. În camping pot intra şi autocare sau grupuri mari. Este foarte aglomerat toată vara", a spus Constantin Ciocianu, patronul campingului.

Campinguri moderne, la Făgăraş

Campingul „Laguna Albastră" din Făgăraş, inclus în complexul cu acelaşi nume, se întinde pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi şi oferă peste 200 de locuri de campare. În afară de preţul atractiv şi de condiţiile bune, turiştii sunt atraşi la „Laguna Albastră" de facilităţile complexului. Turiştii care vin cu cortul trebuie să plăteasacă câte 10 lei, de persoană, pe noapte, iar cei care vin cu rulota trebuie să plătească 30 de lei, pe noapte, indiferent de numărul de persoane.

Cu toţii se pot bucura de piscină, terenuri de fotbal şi de tenis, dacă mai achită  o taxă zilnică de 20 de lei, pentru adulţi, şi de 15 lei, pentru copii. „În complex există şi terase, bar şi restaurant, aşa că cei care sunt cazaţi în camping au la dispoziţie cam tot ce le trebuie.

În lunile de vară, locurile de campare se ocupă permanent, sunt foarte căutate. Vin foarte mulţi turişti din Bucureşti, Brăila şi din zonele de câmpie, care sunt încântaţi de peisaj şi de posibilităţile de agrement", spune Cristina Nicolae, reprezentanta Complexului „Laguna Albastră".

Turiştii care îşi doresc o vacanţă combinată cu posibilităţi de tratament pot opta pentru Campingul Dealul Perşani. Complexul se întinde pe 5.000 de metri pătraţi, iar turiştii au şi posibilitatea de a se caza la căsuţe. Campingul, recomandat ca staţiune balneoclimaterică locală, dispune de piscină şi oferă clienţilor săi împachetări cu nămol de cea mai bună calitate.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort