Crosul 15 Noiembrie de la Brașov, înscrieri-record. Drumul revoltei muncitorești din 1987, refăcut de atleți

0
Publicat:

La Campionatul Național de Alergare pe Șosea s-au înscris deja 160 de sportivi români, ceea ce face ca întrecerea să fie campionatul național de acesta fel cu cea mai mare participare din 2022.

Crosul 15 Noiembrie FOTO blog crosul15noiembrie

La 35 de ani de la Revolta muncitorilor de la Uzina Steagu Roșu, Brașovul este, din nou, în atenția întregii țări. De această dată este vorba de lumea atletismului, deoarece orașul de la poalele Tâmpei bate un record pentru anul 2022 în ce privește cursele de fond și semifond.

Organizat în memoria revoltei din perioada comunistă, Crosul 15 Noiembrie este o cursă în care atleții trebuie trebuie să parcurgă distanța de 5.000 de metri exact pe traseul pe care l-au parcurs muncitorii în urmă cu 35 de ani, de la uzină până în fața Comitetului Județean de Partid, astăzi sediul Prefecturii.

Din acest an, Crosul 15 Noiembrie, care este cea mai veche competiție de atletism din România care s-a organizat fără întrerupere (chiar și în primul an de pandemie au existat doi alergători care au parcurs distanța pentru ca întrecerea să-și mențină continuitate), cuprinde și Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5K.

La prima ediție avem și un record de participare, cu 160 de alergători din România înscriși, dar înscrierile continuă până înaintea startului.

Dintre toate campionatele naționale de alergare pe șosea și cros organizate în acest sezon competițional 2022, cea mai numeroasă participare va fi la Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5K.

Sunt așteptați în total peste 1.000 de concurenți, între care și kenyanul Michael Kibet, unul dintre cei mai valoroși atleți din țara sa, care domină competițiile mondiale de acest fel. Întrecerea va avea loc duminică, 13 noiembrie, în organizarea Asociației Județene de Atletism Brașov.

„Anul acesta, în săptămâna 7-15 noiembrie, vorbim de un moment istoric al Brașovului - 15 noiembrie 1987. Acest eveniment este compus din 3 competiții distincte, de adresabilitate diferită. Vorbim, în primul rând de Crosul 15 Noiembrie dedicat copiilor, adulților, seniorilor de toate vârstele, deci o competiție pentru atleți, alergători, amatori. Vorbim de Brașov 5K, un concurs internațional adresat atleților profesioniști din România, dar și din străinătate. Este un concurs valoros; tindem să ajungem sus, în primele din Europa cu el. Vor participa atleți din cel puțin 10 țări, confirmați la ora aceasta”, a declarat Silviu Prescornițoiu, președintele Asociației Județene de Atletism Brașov.

La rândul său, vicepreședintele Asociației 15 Noiembrie, Dănuț Iacob, și-a exprimat aprecierea pentru demersul parlamentar în urma căruia data istorică de 15 Noiembrie va fi marcată pentru prima dată în România de o ședință comemorativă în Parlamentul României, la care vor fi prezenți și membri ai Asociației 15 Noiembrie 1987.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie