Copilul pe care mama lui ar fi încercat să-l omoare cu somnifere a fost externat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băieţelul, în vârstă de 7 ani, a fost luat, azi, din spital,de tatăl lui. Medicii spun că în stomacul micuţului nu s-a găsit nicio urmă de medicament.

Rareş O. a ajuns la spital după joia trecută, după ce mama lui i-ar fi dat să înghită nişte somnifere, iar femeia, la rândul ei, ar fi vrut să se sinucidă, înghiţind barbiturice combinate cu alcool.

Medicii de la Spitalul de Pediatrie Braşov spun că în stomacul băiatului nu s-au găsit urme de medicamente.  „Copilul a fost adus în stare de somnolenţă şi se presupune că s-ar fi intoxicat cu medicamente, dar nu avem date concrete. În stomacul lui nu am găsit nimic şi i-am recoltat probe de sânge şi vor fi trimise la analiză. De-abia atunci vom afla dacă a luat sau nu barbiturice, mai exact Diazepam, care se presupune că i-ar fi fost dat de către mamă. Pe perioada internării, evoluţia lui a fost bună şi azi a fost externat", a spus dr. Marcel Albean, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie.

În timp ce se afla în spital, micuţul Rareş a fost vizitat doar de tatăl său. Mama lui, Lăcrămioara Florica Ilie, de 32 de ani, nu a venit să-l vadă . Femeia va fi suspusă unei expertize pishiatrice pentru a se stabili dacă a avut sa nu discernământ atunci când a comis faptele.

CUM A AJUNS COPILUL LA SPTIAL CITEŞTE AICI

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor